Situație fără precedent în învățământul românesc după ce profesorii de la Școala Scutelnici s-au trezit cu bani mai puțini în ziua de
salariu, fiind amenințați ca, în scurt timp, școala să devină nefuncțională. Motivul îl constituie poprirea pe conturile de salarii, după ce reprezentanții unei firme de construcții au reclamat că nu și-au primit banii stabiliți prin contractul de reabilitare a instituției de învățământ. Chiar dacă în toată țară există cazuri similare, până acum nu s-a întâmplat să fie blocate și conturile cu banii de salarii ale cadrelor didactice.
Toată povestea pleacă din anul 2007, când școala Scutelnici a fost inclusă într-un program de reabilitare. Primăria Scutelnici a încheiat un contract în valoare de 1.673.977 lei cu firma Universal Construct, banii urmând să vină de la Guvern. La mai puțin de un an, la expirarea termenului de execuție, în baza unui act adițional între primărie și firma de construcții, s-au suplimentat lucrările, operațiune care s-a repetat încă o dată până la sfârșitul anului, astfel încât valoarea inițială a contractului a crescut semnificativ. În anii următori, Guvernul oprește finanțarea, Școala Scutelnici rămâne neterminată, iar reprezentanții firmei apelează la instanță. Astăzi, firma Universal Construct are de recuperat suma de peste 5 miliarde de lei vechi.
Părinți solidari cu profesorii, chiar dacă elevii nu au mediile încheiate
Ieri, în curtea școlii din Scutelnici părinții își exprimau solidaritatea cu cadrele didactice care s-au panicat imediat ce au văzut fluturașii de salariu. Puși în situația de a plăti pentru o vină care nu le aparține, cei peste 30 de angajați ai școlii cer să li se facă dreptate, însă decizia judecătorească pare a fi unică în învățământul românesc de până acum.
„Ca măsură de protest, împreună cu colegii, am stabilit să nu încheiem mediile elevilor din clasele I-VII. Totodată, nu vom organiza nicio serbare de sfârșit de an. Toate conturile școlii au fost blocate, iar asta ne afectează pe toți. Avem familii, avem datorii pe care trebuie să ni le plătim lunar. Această hotărâre judecătorească este absurdă pentru că noi nu suntem implicați”, a declarat Doina Todoruț, profesor și lider de sindicat al cadrelor didactice din Scutelnici.
Profesorii spun că au primit doar 60 la sută din salarii, ceea ce înseamnă fie 5 milioane de lei vechi, fie 7 milioane de lei vechi, în funcție de vechime și catedră. Pentru profesorii care sunt unici întreținători de familie situația este tragică, mai ales că sunt avertizați că lunile viitoare riscă să nu mai primească nimic.
„Școala riscă să nu mai funcționeze”
„Suntem siderați de ceea ce se întâmplă. Nu înțelegem de ce noi trebuie să plătim cu salariile noastre o datorie către o firmă care a executat lucrări de construcție la această școală. Sunt profesori care au venit anul acesta aici, nu au apucat nicio lucrare de reabilitare și sunt uimiți. S-au trezit dintr-o dată că nu își mai iau salariul. Problema este că se preconizează ca pe o perioadă lungă de timp de aici încolo să nu mai luăm nici un ban. Suntem titulari și nu avem unde să ne ducem, la altă școală, deoarece calendarul mișcării personalului didactic este foarte avansat în acest moment. Mai mult, este posibil ca în scurt timp școala să nu mai fie funcțională, pentru că vor fi oprite utilitățile. Școala nu va mai avea curent, combustibil pentru iarnă…”, a declarat Clara Mușat, profesor de limba română la Scutelnici.
Hotărârea este legală, soluții sunt puține
Din păcate, oricât de nedreaptă este situația, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SÎP) Buzău spune că, din punct de vedere juridic, soluțiile sunt aproape inexistente.
„În momentul în care există o hotărâre judecătorească de validare a popririi, așa cum se întâmplă acum, se pare că se pot bloca și conturile de salarii. Noi nu ne putem pronunța asupra hotărârii unei instanțe. Nu am putut găsi o soluție legală de rezolvare a situației, nici noi, nici Prefectura, nici cei de Inspectoratul Școlar. Îmi este teamă că situația depinde doar de Ministerul Educației și de Ministerul de Finanțe sau să găsim înțelegere la cel ce conduce firma de construcții să renunțe pentru o perioadă la poprire. Când mă refer la cele două ministere mă gândesc să fie făcută o suplimentare de fonduri sau o direcționare de fonduri, special pentru plata acestei firme, sau să se găsească o prevedere legislativă care să combată hotărârea de instanță”, a declarat Ion Dobre, liderul SÎP Buzău.
Demersuri juridice și administrative de la Inspectoratul Școlar
„Chiar dacă au mai fost situații similare, niciodată până acum nu au fost poprite și conturile pentru salarii. Inspectoratul Școlar face demersuri și în plan juridic și în plan administrativ, în sensul că și Prefectura și Ministerul Educației au fost solicitați, iar acum am vorbit cu avocatul școlii să facă o contestație la executarea silită. În felul acesta se va putea debloca contul de salarii. Poate și Trezoreria a reacționat prea repede. Banii de salarii vin de la Ministerul Educației către Primărie, nu sunt ai Consiliului Local și ei sunt destinați strict unei activități prestate de cadrele didactice. Să se blocheze toate conturile primăriei, dar nu și cel de salarii, așa cum s-a întâmplat în cazuri similare! Profesorii nu au nicio vină. Eu le înțeleg supărarea, dar trebuie și ei să înțeleagă că nu poți răspunde la o nedreptate cu o nedreptate, și să lași elevii fără medii încheiate la sfârșit de an școlar”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar General, Dumitru Ene.