În oraşul care nu doarme niciodată, New York, tenisul este rege întotdeauna două săptămâni, chiar la sfârşit de vacanţă. Ultima zvâcnire se întâmpla la mijlocul acestui ultim turneu de mare slam al anului, când americanii sărbătoresc prin odihnă prima zi de luni din septembrie drept Ziua Muncii (Labour Day), dar apoi chiar se apucă de treabă, nu ca prin alte părţi unde stai pe la muncă cam degeaba timp de un an şi apoi munceşti o zi.
În oraşul care nu doarme niciodată, New York, tenisul este rege întotdeauna două săptămâni, chiar la sfârşit de vacanţă. Ultima zvâcnire se întâmpla la mijlocul acestui ultim turneu de mare slam al anului, când americanii sărbătoresc prin odihnă prima zi de luni din septembrie drept Ziua Muncii (Labour Day), dar apoi chiar se apucă de treabă, nu ca prin alte părţi unde stai pe la muncă cam degeaba timp de un an şi apoi munceşti o zi.
Anul acesta, dragostea lor pentru tenis s-a dovedit dincolo de capacitatea celui mai mare complex de tenis din lume, ce poate găzdui într-o singură sesiune de jocuri peste 51.000 de spectatori. Iar cuvântul business a fost inventat şi pus în aplicare tot de americani, în general la superlativ. Aşa că în acest an, bazându-se şi pe vremea prielnică tenisului, organizatorii se pregătesc să-şi frece mâinile de bucurie peste o săptămână, când vor trage linie şi vor aduna, chiar dacă la prima vedere au dat mult, peste 25 de milioane de dolari premii. Dar când cel mai ieftin bilet costă 35 de dolari, o sticlă de apă sau băutură răcoritoare 5 dolari şi lista poate continua cu o şapcă cu însemnele US Open 30 sau un tricou la fel, vă daţi seama că, per total, cifra de afaceri a turneului se îndreaptă spre un milliard de dolari şi asta în doar două săptămâni de show al tenisului. Iar vorba românească „important e cum îţi vinzi marfa” este până la urmă strămoşul marketingului modern şi agresiv făcut în afacerile moderne. Iar sportul, cel puţin în SUA, se vinde excelent.
Perspectiva de a depăşi anul acesta numărul maxim de spectatori 721.059, înregistrat în 2009 în cele 14 zile de competiţie, a lansat ideea modificării structurii stadioanelor de tenis din complexul de la Flushing Meadows. Dacă stadionul Arthur Ashe, cel mai mare din lume dedicat tenisului, cu o capacitate totală de 23.771 de locuri, este intangibil, fiind construit în 1997, în schimb, cele cu numerele doi şi trei, numite Louis Amstrong şi Grandstand, vor fi reconstruite în următorii trei ani, suma alocată fiind de „doar” 500 de milioane de dolari. Sumă colosală, dar plauzibilă, care ţine în continuare de ncăpăţânarea organizatorilor de a nu include şi ideea unor acoperişuri retractabile, pentru a pune la adăpost turneul de intemperiile ce l-au întârziat ani de-a rândul, ducând finala masculină de trei ani în zi de luni. Nu va fi cazul şi anul acesta, pentru că în afara unor mici rafale de ploaie şi a umidităţii excesive din anumite zile, totul a fost perfect din punct de vedere meteo.
Va fi, din păcate, o ultimă săptămână fără români pe tablourile de concurs. Fetele, deşi au avut o prezenţă masivă la start au clacat în primele două tururi, chiar dacă Irina Begu şi Sorana Cârstea obţinuseră victorii importante în primul lor meci pe terenurile acoperite cu şase straturi de vopsea specială, numită Decoturf.
Horia Tecău ţintea trofeul din proba de dublu, alături de Robert Lindstedt, dar cei doi s-au oprit în optimă, mulţumindu-se în acest circuit American pe ciment vopsit cu trofeul de la Cincinnati, turneu de 1.000 de puncte.
Favoriţii şi favoritele continuă cursa spre premiul cel mare, care este de 1,9 milioane de dolari, atât la feminin, cât şi la masculin. Cine va obţine potul cel mare vom vedea şi auzi în doar patru zile, dar marele câştigător este federaţia americană a tenisului USTA. Premiul ei e mult mai mare, dar nu se spune decât la fisc, probabil parţial.
Ştefan Alecsiu este Redactor şef adjunct la Radio România Actualităţi