* Marele autor, care a încetat ieri dimineaţă din viaţă, a fost un an suplinitor la Şcoala Generală din Largu
Oamenii de cultură buzoieni vorbesc despre amintirile care îi leagă de celebrul Fănuş Neagu. „Frumosul nebun al marilor oraşe” a încetat din viaţă în noaptea de luni spre marţi, din cauza unui cancer la prostată. Considerat unul dintre cei mai talentaţi autori contemporani (povestitor, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg şi cronicar sportiv), Fănuş Neagu şi-a legat de multe ori viaţa şi cariera de Buzău, judeţ în care a fost profesor timp de un an. Întâmplările povestite de buzoienii care l-au cunoscut îndeaproape vin să îl prezinte pe marele scriitor drept un adevărat personaj, cu o capacitate ieşită din comun de a povesti, un temperament vulcanic cu inimă mare.
* Marele autor, care a încetat ieri dimineaţă din viaţă, a fost un an suplinitor la Şcoala Generală din Largu
Oamenii de cultură buzoieni vorbesc despre amintirile care îi leagă de celebrul Fănuş Neagu. „Frumosul nebun al marilor oraşe” a încetat din viaţă în noaptea de luni spre marţi, din cauza unui cancer la prostată. Considerat unul dintre cei mai talentaţi autori contemporani (povestitor, memorialist, nuvelist, romancier, dramaturg şi cronicar sportiv), Fănuş Neagu şi-a legat de multe ori viaţa şi cariera de Buzău, judeţ în care a fost profesor timp de un an. Întâmplările povestite de buzoienii care l-au cunoscut îndeaproape vin să îl prezinte pe marele scriitor drept un adevărat personaj, cu o capacitate ieşită din comun de a povesti, un temperament vulcanic cu inimă mare.
În urmă cu trei ani, scriitorul tipărea la Editura RAFET din Rm. Sărat prima sa carte pentru copii “Doi lei spiriduşul, trei lei drăcuşorul”.
Dumitru Ion Dincă: „M-a ajutat să public primul grupaj de versuri”
„Fănuş Neagu a fost un munte de om, de talent şi prietenie. Pentru mine a fost ca un frate mai mare. M-a ajutat să public primul meu grupaj de versuri, în Luceafărul, în 1969 şi mi-a scris pe coperta a patra a cărţii mele de debut că <După Ion Băieşu, Ion Gheorghe şi Gheorghe Istrate, sunt fericit să văd născându-se în Buzău un nou scriitor de valoare>. Ce îşi poate dori mai mult un debutant!? Pentru mine va rămâne omul fascinant, scriitorul complet a cărui metaforă şi verb a fascinat şi va fascina peste vremuri. Fănuş a fost un cozeur deosebit, de o raritate impresionantă. Pe buzoianul Ion Băieşu nu-l scotea din <Guţă>, iar Marin Preda îl întâmpina pe Fănuş cu apelativul <miciman> (n.r.- grad de subofi?er în marină).
În perioada 1952-1953, Fănuş Neagu a fost profesor suplinitor la Şcoala din Largu, timp în care redactează volumul de debut <Ningea în Bărăgan> şi al doilea volum de proză scurtă <Cantonul părăsit>. Judeţul Buzău revine obsedant în scrierile lui. Deseori el a mărturisit că în bălţile Buzăului şi ale Brăilei s-au născut personajele fantastice pe care le găsim în opera sa. L-a iubit enorm pe Voiculescu”.
Marin Ifrim: “Un fierar divin
„După câţiva ani de chin, marele scriitor Fănuş Neagu şi-a trimis sufletul la ceruri. Dumnezeu să-l ierte. Am avut de foarte multe ori prilejul să stau prin preajma sa, inclusiv prin crâşma Uniunii Scriitorilor, întotdeauna fiind acompaniat de marii săi prieteni Ion Băieşu şi Mircea Micu, plecaţi şi ei pentru totdeauna în marea istorie a literaturii române dintotdeauna. Ultima dată l-am văzut la Bucureşti, în faţa Teatrului Naţional, unde era director plin. Eram cu Paul Ioachim, fostul director al Teatrului <George Ciprian> din Buzău. Trebuia să luăm de acolo decorul unei piese de teatru. Urcând nişte scări la intrarea în teatru, Fănuş îi întinde mâna lui Ioachim şi i se adresează afectuos: <Noroc, Paule>. Paul Ioachim arborează o faţă rece, indiferentă, arogantă şi mânioasă şi îi răspunde :<De când eşti tu Paul cu mine?>. Adică de când îşi permite să-i vorbească la per tu…Nu am văzut faţă mai uimită ca a inegalabilului Fănuş Neagu. Apoi s-au îmbrăţişat. Anul trecut i-am ascultat vocea în difuzoarele casei de cultură din Mizil, vorbind în direct, din spital, în prezenţa unei săli arhipline, cu primarul oraşului, Emil Proşcan. Glumea şi atunci, spunându-i primarului că, dacă vrea să-l viziteze la spital, nu care cumva să nu-i ducă şi nişte vin de Tohani…Prin dispariţia sa, literatura română pierde un <fierar> divin. Chiar aşa, el avea darul unic de a potcovi cuvintele cu metafore unice!”
Bucur Chiriac: “Am mers la hotel în Moscova, să îl calmez”
„Pe Fănuş Neagu l-am cunoscut la Moscova în 1970, în cadrul unei întâmplări de care astăzi îmi amintesc cu zâmbetul pe buze. El era reprezentantul Uniunii Scriitorilor din România (USR), care trebuia să semneze un proiect de colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Rusia. Eu eram ataşat cultural din partea ambasadei române la Moscova. Mi-a sunat telefonul şi mi s-a spus să merg la restaurantul Uniunii Scriitorilor pentru a aplana un conflict. Celebrul Fănuş Neagu nu fusese lăsat de portar să intre, pentru că nu e cetăţean rus, moment în care a explodat. L-am găsit congestionat la faţă, ca un leu. Vroia să plece în România pentru că portarul îl jignise, îl îmbrâncise şi îl scosese în stradă. Am mers la hotel şi am reuşit să îl calmez, încălzindu-ne amândoi cu o ţuică bătrână de Buzău. L-am convins să vină la ceremonie, spunându-i că portarul îl va aştepta cu şampanie. <Nu, cu votcă rusească!>, mi-a spus el şi aşa a fost”.
Nicolae Peneş: “Uşor mitocan când o lua la măsea, dar fascinant”
„Am avut mai multe întâlniri cu Fănuş Neagu în perioada în care am fost la conducerea Culturii buzoiene. Se formau echipe ale USR, care veneau prin judeţe să se întâlnească cu publicul, iar Fănuş cerea mereu să vină la Buzău, alături de bunul lui prieten Băieşu. Odată m-a făcut să mă tem că îmi voi pierde postul. Era cazat la Hotelul Partidului şi nu i-au plăcut paturile. A început să înjure pe toată lumea, de jos şi până sus. Nouă ne era teamă că sunt microfoane. Era un om fascinant, uşor mitocan când o lua la măsea, dar aşa sunt geniile: cu două faţete ale monedei. Vorbea puţin bâlbâit, iar notele sale ca spectator la meciuri erau un elogiu adus limbii române”.