Foarte puține familii de la noi au avut parte de triplu indigenat nobiliar. Una dintre acestea a fost familia Dunka, ce descindea direct din Ion, fratele lui Bogdan Vodă, primul domn independent al Moldovei venit din Maramureș. Nobilimea românească a Maramureșului se va vedea supusă unor presiuni din partea Coroanei maghiare, de unde puținele opțiuni ce îi rămâneau pentru a nu cădea în nota infidelitatis.
De aici periplul unor familii spre Moldova, Basarabia și apoi Vechiul Regat. Legenda reține ca întemeietor al neamului Dunka pe Obion, comandantul gărzii personale a împăratului Carol al IV-lea (1346-1378), împăratul Germaniei și regele Boemiei.
Denumirea de Dunka provine din cuvântul grecesc duca-duce-voevod. Acest, ,,duca“ prin nazalismul propriu limbilor paleoslavone, primește un „n” între vocala „u” și consoana „c”, devenind astfel „Dunka”.
Gheorghe Dunka, prefect de Buzău
O figură aparte pentru meleagurile de la Curbura Carpaților a reprezentat-o George Dunka, prefect de Buzău, luptător la Mărășești. Ca senator apare la 1924, fiind ales chestor al instituției și apoi vicepreședinte. Se va vedea implicat în scandalurile stârnite de principele Carol prin căsătoria sa cu Zizi Lambrino de la Odessa, mai ales că era văr de al doilea cu Eugenia de Allcaz, mătușa lui Zizi. Totuși, va rămâne prieten cu viitorul Carol al II-lea, fotografiile de la vânătorile organizate în Bărăganul Buzăului dovedind-o. Se va stinge de ciroză, la 4 ianuarie 1944.
La Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale se păstrează documente despre familia Dunka, tipologia documentelor fiind variată. Întâlnim aici hotărnicii, porunci domnești, acte de vânzare-cumpărare, decrete regale, brevete de înaintare în grad. Hotărniciile sunt documente de mare întindere și reflectă vechiul obicei de aducere a martorilor și a actelor doveditoare, privitoare la hotarele unei moșii. Ele aduc o serie de toponime de pe arealul Slam Râmnicului, figuri din administrația epocilor trecute, metode de măsurare a terenurilor etc. Avem, astfel, cartea de hotărnicie din 28 iunie 1849 asupra moșiei Bălăceanu, ajunsă în proprietatea vornicului moldovean Vasile Ghica prin căsătoria sa cu Cleopatra Filipescu.
Membru titular în Societatea Astronomică a Franței
Între documentele relative la școlaritatea unor membri ai neamului, se reține atestatul școlar al lui George Dunka, eliberat de Școala de băieți nr. 1 din culoarea roșu din București, la 23 iunie 1876, sau diploma de bacalaureat în litere și științe a lui George Dunka, eliberată la 27 august 1884 de Universitatea din Iași. De la instituțiile străine avem diploma de inginer eliberată de Înalta Școală Tehnică Regală din Stuttgart lui G. Dunka, la 29 aprilie 1893, sau diploma de arhitect a lui Iuliu Gh. Dunka, eliberată la 31 ianuarie 1929.
O diplomă aparte era dată în 15 noiembrie 1902 lui G. Dunka, era acceptat ca membru titular în Societatea Astronomică a Franței.
Din corespondența oficială, bogată, se poate aminti o adresă prin care G. Dunka era numit comisar al guvernului român pe lângă Armata 4 Rusă la 3 ianuarie 1917 și detașarea în calitate de comisar al guvernului pe lângă Comandantul trupelor din Basarabia cu reședința la Ungheni, la 27 ianuarie 1918.
Pentru serviciile aduse învățământului, i s-a conferit medalia „Răsplata muncii” în anul 1915, dar și pentru donațiile făcute Episcopiei în calitate de prefect, în anul 1919.
Neamul Dunka va străbate spațiul și timpul românesc remarcându-se în împrejurări deosebite, implicându-se mai mereu și jucând un rol însemnat în cadrul colectivității și societății din care făceau parte, în epoca și în secolul în care au trăit.
Cătălina Bulfan, Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale