Expoziţie de pictură, luni la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană găz­duieşte luni, de la ora 15.00, expoziţia de pictură semnată de Alexandrina Dorina Sima.

 

Economistă de profesie, artista are pasiunea picturii încă din copilărie, motiv pentru care a activat ani buni în cadrul Cenaclului „Ion Andreescu” din Piteşti. Artista, născută în Buzău şi stabilită la Piteşti, a expus pentru prima dată în anul 1986, în cadrul a numeroase expoziţii personale şi de grup în Piteşti şi Argeş. Viaţa cotidiană şi serviciul au obligat-o pe Alexandrinei Sima să întrerupă activitatea artistică din anul 1998, dar a revenit pe simeze în 2011, după o pauză de 15 ani.

 

Acum artista se întoarce în judeţul natal cu o parte dintre creaţiile sale, după ce, în 2011, a mai expus în cadrul Cenaclului literar-artistic „Ale­xandru Sihleanu” de la Casa Municipală de Cultură „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat.