Expoziție de mărțișoare realizate de tinerii cu dizabilități, în holul Palatului Comunal

Tineri buzoieni cu ­di­zabilități au expus, săptămâna trecută, în holul Palatului Comunal, mărțișoare și felicitări realizate chiar de ei. Acțiunea organizată de Asociația „Diferiți dar egali”, în parte­neriat cu Asociația „Step for life” Buzău, face parte din calendarul de activități

al proiectului „Când dizabilitățile ne promovează talentul” desfă­șurat în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive și Asociația „Step for life” Buzău.

Expoziția va fi deschisă până pe data de 11 martie, produsele expuse fiind confecționate de copii și tineri cu dizabilități prin tehnica quilling, kirigami, decupaj în paie de grâu, împletituri din fire textile, etc.

„Prin derularea acestui proiect, urmărim ca acești copii și tineri talentați să fie susținuți în dezvoltarea și afirmarea aptitudinilor, să creștem motivația pentru participarea la acțiuni de acest gen și, de asemenea, implicarea acestora într-un număr cât mai mare în proiecte culturale și sociale. Ne dorim, de asemenea, ca în viitor să organizăm workshop-uri pe diferite teme tocmai pentru a crește motivația acestor copii și tineri cu dizabilități”, a declarat Alina Monica Crețu, președinte Asociației „Diferiti dar egali”.