Școala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu“ a lansat marți, 29 noiembrie, Proiectul European „Mănâncă responsabil!“, prin activitatea „Soarele ne zâmbește din farfurie!“. Inițiativa urmărește conștientizarea copiilor și adulților privind necesitatea consumului responsabil de alimente și încurajarea consumului de alimente de la producătorii locali.
„Activitatea a fost gândită și organizată sub forma unei expoziții cu obiecte realizate din fructe și legume achiziționate de la producătorii locali. Echipele, formate din elevi de la ciclul primar, părinți și bunici, au realizat, în dimineața zilei respective, diferite obiecte din fructe și legume. După ce au fost finalizate, exponatele au fost prezentate în cancelarie, în standuri special amenajate“, a declarat prof. Monica Gheorghe, directorul școlii.
În același timp, elevii de la clasele V-VIII și-au amenajat și și-au prezentat standurile cu produse sănătoase, de sezon, realizate de mămici/bunici în casă (compoturi, gemuri, dulcețuri, zacuscă, murături etc). La ora 10,00, membrii comitetului eco au ieșit în părculețul din fața școlii, au împărțit trecătorilor flyere și fructe, i-au informat despre proiectul în care este implicată Școala nr.1 și i-au invitat să viziteze expozițiile.
Acest proiect a fost adus în țară de CCDG – Centrul Carpato- Danubian de Geoecologie – o organizație nonguvernamentală ce furnizează programe educaționale de calitate, precum „Eco-Școala“, „LeAF-Să învățăm despre pădure“, Yre, Blue Flag, Green Key.