Expoziţie comemorativă Octavian Florinel Dinu, la Consiliul Judeţean

Ca o continuare a evenimentului din faţa cartierului Orizont, familia regretatului Octavian Florinel Dinu au organizat sâmbătă, în foaierul Consiliului Judeţean, o expoziţie cu picturile fostului artist. Pentru cei care nu au avut ocazia de a vedea niciodată vreo creaţie a buzoianului dispărut acum trei ani, la vârsta de 54 de ani, evenimentul a fost o surpriză mai mult decât plăcută.

 

„Octavian Florinel Dinu a absolvit Politehnica, secţia Metal, dar nu şi-a uitat prima pasiune: pictura. Mi-a fost elev la Liceul de Artă „Margareta Sterian”. Avea o sete deosebită orientată spre cultură şi artă. Acum cinci ani m-a rugat, având în vedere activitatea sa artistică, să îl ajut să devină membru UAP. Am citit regulamentul şi i-am spus să îşi facă dosarul pentru includerea în UAP. L-a făcut, i l-am dus la Bucureşti şi secretara a cerut să vadă fotografiile cu lucrările lui. Impresionată probabil a spus că îşi ia libertatea de a băga dosarul în comisie şi a devenit membru al UAP. Apoi aveam să văd şi alte lucrări care m-au impresionat şi pe mine. Îmi amintesc că a fost într-o tabără de creaţie la Reşiţa unde a fost remarcat de un critic de artă foarte pretenţios. Pentru Dinu această pasiune a reprezentat un crez şi o forţă care l-au purtat către realizările din viaţa sa”, a declarat artistul Florin Menzopol.

 

Despre creaţiile celui comemorat a mai vorbit preşedintele UAP Buzău, Valeriu Şuşnea, referindu-se la simbolurile care domină picturile lui Octavian Florinel Dinu.