Experienţa a făcut diferenţa!

• HC Buzău – Dobrogea Sud Constanţa 20-23 (9-10)

SSala Sporturilor a găzduit, sâmbătă seară, primul meci oficial din istorie al unei echipe masculine de handbal buzoiene în Liga Naţională!

Dacă premiera absolută fusese făcută cu zece zile în urmă, la Baia Mare, acum HC Buzău întâlnea, în etapa a 2-a, puternica formaţie Dobrogea Sud Constanţa, una din cele două echipe care, alături de Dinamo, este văzută drept candidată la titlu.

După un start ezitant de partidă, în care con­stănţenii s-au desprins rapid la 3-0, buzoienii au trecut peste tracul de început şi au restabilit egalitatea (minutul 11). Cu o nouă reuşită a lui Liviu Mironescu au trecut şi în avantaj, 4-3, Constanţa a egalat şi a preluat din nou conducerea, pe care a păstrat-o până la finalul primei reprize, încheiată de oaspeţi cu un avantaj minim, 10-9.

După un început la fel de ezitant şi în repriza secundă, elevii lui Eliodor Voica şi-au revenit şi au reuşit cele mai bune momente din joc. Asoltanei şi Mironescu, jucători cu experienţa Ligii Campionilor, au marcat în faze-cheie, iar HC Buzău s-a desprins la 18-16, în minutul 49! Dar experienţa este una din principalele calităţi ale echipei constănţene. Oas­peţii au reacţionat rapid şi au înscris de 4 ori la rând, fără să primească gol. S-a făcut 18-20, în minutul 53. Constanţa n-a mai cedat conducerea până la final, când tabela s-a oprit la scorul de 20-23. HC Buzău rămâne fără niciun punct după primele două etape, dar evoluţia din meciul de sâmbătă îndeamnă la optimism. Sâmbătă, în următoarea etapă, de la ora 18,00, echipa buzoiană va evolua la Timişoara, împotriva Politehnicii.

HC Buzău (marcatori): Andrei Grasu (6 goluri), Liviu Mironescu (5 goluri), Marius Anton (4 goluri), Mihai Asoltanei (4 goluri), Răzvan Mircescu (1 gol)

Liga Naţională, Etapa a 2-a, rezultate:

CSM Bucureşti – CSM Făgăraş 26-22

Dunărea Călăraşi – Minaur Baia Mare 30-28

Steaua Bucureşti – CSM Bacău 29-22

HC Buzău – Dobrogea Sud Constanţa 20-23

Dinamo Bucureşti – Politehnica Timişoara 29-31

Potaissa Turda – CSU Suceava 32-20

CSM Focşani – Universitatea Cluj 39-25

Clasament

  1. CSM Focşani 6 p.
  2. CSM Bucureşti 6 p.
  3. Turda 4 p.
  4. Steaua 4 p.
  5. Călăraşi 4 p.
  6. Timişoara 4 p.
  7. Baia Mare 3 p.
  8. Dinamo 3 p.
  9. Constanţa 3 p.
  10. CSM Bacău 3 p.
  11. CSM Făgăraş 0 p.
  12. Suceava 0 p.
  13. HC BUZĂU 0 p.
  14. Univ. Cluj 0 p.