Dr. Victor Botnaru își începe, de mâine, activitatea în Clinica de Ortopedie a Spitalului Județean Constanța. Șeful UPU, dr. Bogdan Cojocaru, intenționează să plece în străinătate din aprilie, când îi expiră preavizul.
Scandalurile din ultima vreme declanșate de reproșurile președintelui Consiliului Județean, Victor Mocanu, la adresa medicilor Spitalului Județean de Urgență Buzău, dar mai ales ofertele generoase primite din alte unități sanitare cu paturi din țară sau din străinătate, unde pe lângă salarii mai bune există motivarea unei dotări net superioare, riscă să lase cea mai mare unitate sanitară cu paturi din județ, și așa aflată într-o criză cronică de specialiști, și fără medicii pe care-i mai avea.
Primii care au dat “tonul” exodului de medici sunt medicul ortoped Victor Botnaru, care pleacă la Clinica de Ortopedie a Spitalului Județean Constanța, precum și șeful UPU, dr. Bogdan Cojocaru, care pleacă în străinătate.
Clinică dotată occidental și locuință de serviciu
Primul care părăsește unitatea sanitară buzoiană este dr. Victor Botnaru, medic primar ortoped, basarabean, venit la Buzău în urmă cu nouă ani. Acesta pleacă la Constanța, unde este așteptat să-și înceapă activitatea de la 1 martie, iar din toamnă, odată cu debutul noului an școlar, va fi urmat și de soția sa, care este profesor. Potrivit șefului Secției Ortopedie-Traumatologie a SJU, dr. Stanciu Paraschiv, dr. Botnaru are “în primul rând șansa să lucreze în condiții occidentale și i s-a oferit și locuință de serviciu. Când la Buzău folosim aparatură din anii ’80 – ’90, cum să nu fie tentat să lucreze într-o clinică nouă, cu aparatură de ultimă generație?”,se întreabă, retoric, dr. Paraschiv, menționând însă că are, deja, doi medici care vor completa echipa de chirurgi ortopezi. “Unul ar fi dr. George Vulpe, care deja face gărzi și operează la noi; este un tânăr cu reale calități și cu o excelentă perspectivă. Am, de asemenea, promisiunea încă unui medic tânăr, care și-a terminat rezidențitul într-o clinică din București și acum, după ce și-a luat specialitatea, vrea să lucreze în echipa noastră”, susține șeful de la Ortopedie, menționând că, deși regretă plecarea dr. Botnaru din echipa sa, este în același timp mândru că acesta, ca și dr. Dan Putineanu sau dr. Dan Marghitu care “s-au format la Buzău”, au avut apoi o carieră de succes în clinici universitare din București și apoi din Belgia, respectiv, Franța.
Situație critică la UPU
Ca să nu ajungă în situația de a nu se mai putea acoperi gărzile și activitatea curentă în secțiile rămase descoperite, mai ales la Unitatea de Primire Urgențe, unde de mai bine de o lună există conflictul demisiilor, conducerea spitalului se zbate să găsească soluții de moment și medici tineri cu care să ocupe posturile vacante.
Dr. Ion Drăghici, directorul medical al Spitalului Județean, spune că dr. Cojocaru i-ar fi comunicat că vrea să plece să lucreze în străinătate, dar nu i s-a comunicat încă dacă acest lucru se va întâmpla imediat după expirarea termenului de preaviz în care se află dr. Cojocaru sau mai târziu. Dr. Drăghici ia în calcul și posibilitatea ca odată cu plecarea dr. Cojocaru să părăsească spitalul și soția acestuia, chiar dacă aceasta se află, la ora actuală, la un curs de obținere a competenței în medicina de urgență plătit de SJU Buzău. “Deocamdată, există certitudinea că dr. Câmpeanu, dr. Marinescu și dr. Mazdrag, care demisionaseră odată cu dr. Cojocaru, au revenit asupra acestei decizii. Căutăm și alte soluții, atragerea unor medici tineri, ca și a unor medici de familie care să asigure triajul la UPU, pentru a ușura munca urgentiștilor. Vom vedea ce se va întâmpla, dar vom găsi soluții, nu trebuie să creadă cineva că spitalul nu va mai putea funcționa, chiar dacă va fi greu o vreme”, a spus directorul medical al unității medicale.
Alte condiții, salariu de zece ori mai mare
Contactat de reporterii OPINIA, dr. Bogdan Cojocaru, actualul șef al UPU, spune că are posibilitatea de a pleca să lucreze în străinătate, având oferte din Belgia, Franța și Anglia. “Aproape sigur voi opta pentru una dintre variantele de plecare în străinătate, dar numai după data de 3 aprilie, când expiră preavizul de la Spitalul Județean Buzău”. Medicul își motivează gestul prin faptul că are astfel posibilitatea de a lucra “în condiții normale, cu dotări de ultimă generație și cu un salariu incomparabil mai mare”.
La rândul său, dr. Victor Ioniță, președintele Colegiului Medicilor Buzău, apreciază că exodul de medici înregistrat la Buzău în această perioadă nu este singular în unitățile sanitare cu paturi din România, iar asta se datorează mai ales condițiilor de muncă și salariilor mici. “Este de înțeles că dr. Botnaru, care este încă tânăr, a optat pentru o clinică în care are condiții de a profesa la cele mai înalte standarde. Am înțeles că acolo există aparatură nouă și de ultimă generație, patru săli de operație, 15 ortopezi cu care poate face echipă și, în plus, i s-a oferit locuință de serviciu, astfel că este greu de refuzat o astfel de ofertă. În ceea ce privește decizia dr. Cojocaru, este de înțeles că și el, ca și mulți alți medici tineri din această țară, sunt motivați mai ales de salarii ca să lucreze în Occident, cu salarii chiar de zece ori mai mari”.