Ne dorim să avem un abdomen plat, coapse mai subțiri, un posterior tonifiat și sâni fermi, însă cum rămâne cu una dintre zonele cele mai expuse ale corpului, pe care ridurile și grăsimea o afectează rapid? Este vorba despre gât, și acesta necesitând o întreținere specială, printr-o serie de exerciții pe care le poți realiza și tu acasă.
Iată câteva exerciții pentru față și gât, care te vor ajuta să slăbești!
Exerciții simple pentru un chip tânăr
1. Mai întâi, trebuie să prinzi cu ambele mâini pielea de pe gât, din porțiunile laterale, iar apoi întinde-ți gâtul și deschide ușor gura. Maxilarul va fi tensionat, iar pielea și mușchii se vor întinde. Menține poziția vreme de 20 de secunde și apoi revino la cea inițială.
2. Pentru a-ți subția fața, începe prin a pune degetul mare în zona de sub pomete, apoi trage pielea, folosindu-ți toate degetele. Pentru a reveni la poziția inițială, folosește forța mușchilor obrajilor, acest exercițiu ajutându-te la fel de mult ca folosirea maxilarelor pentru a zdrobi bomboane. Repetă și de această dată tot de 20 de ori.
3. Poate că sună ciudat, însă dacă ai bărbie dublă, cel mai simplu exercițiu constă în pălmuirea ei. Desigur că trebuie să faci acest lucru cu blândețe. Durata exercițiului este de două minute și trebuie repetat de două-trei ori pe zi. Tot pentru bărbie, dar și pentru gât, poți încerca și un exercițiu care te va amuza. Stai dreaptă și privește înainte, deschide gura cât poți de mult și scoate limba. Stai astfel vreme de 10 secunde, apoi relaxează-te. Repetă exercițiul de 10 ori pe parcursul unei zile.
4. Nu în ultimul rând, vom vorbi despre postura corectă pe care trebuie să o ai tot timpul. Desigur că aceasta nu este un exercițiu în sine, însă dacă încerci să îl adopți gândindu-te la ea în acest mod, te vei familiariza mai repede și vei reuși să stai dreaptă mereu.
Exercițiile pentru față și gât te ajută să slăbești doar dacă ai grijă stilul de viață pe care îl ai. Astfel, este foarte important să iei în seamă toate aspectele, inclusiv pe cel privitor la cei doi litri de apă consumați zilnic. O piele hidratată este o piele elastică și fermă, caracterizând un chip mereu tânăr.