* În acest interval, buzoienii restanţieri ar putea avea posibilitatea de a se redresa financiar, fără a-şi pierde locuinţele
* Evacuările pentru neplata ratelor bancare vor începe din luna martie
Începând cu 1 martie 2013, zeci de buzoieni îşi vor pierde locuinţele ca urmare a neplăţii ratelor bancare. În prezent, evacuarea este interzisă în lunile de iarnă, fapt pentru care proprietarii restanţieri vor putea fi executaţi silit doar după această perioadă. În intervalul 1 decembrie–1 martie, ar exista posibilitatea ca datoriile să fie achitate, însă sunt voci care susţin că perioada este prea scurtă pentru ca restanţierii să îşi refacă situaţia financiară. Astfel că deputatul Bogdan Diaconu pregăteşte o iniţiativă legislativă pe baza căreia evacuarea restanţierilor la credite sau la întreţinere s-ar putea face doar după doi ani de la momentul în care casele lor ar intra în executare silită.
În prezent, la nivel naţional, peste 100.000 de locuinţe se află în situaţia de a fi executate silit în urma contractării de credite şi a imposibilităţii de a achita ratele. Situaţia se referă nu doar la creditele ipotecare, ci şi la restanţele contractate pentru alte tipuri de credite, unde nu s-a garantat cu locuinţa. O altă categorie numeroasă de cetăţeni este ameninţată de evacuarea din locuinţe din cauza neplăţii taxelor la utilităţi. Astfel, peste 100.000 de locuinţe din toată ţara pot fi executate silit de firmele de insolvenţă sau de firmele de recuperare pentru datorii la întreţinere de peste 10.000 de lei.
În cazul în care restanţierii ar primi o amânare de doi ani a executării silite, ar putea avea timp suficient pentru a se remedia financiar, măsură întâlnită în Spania.
La nivelul judeţului Buzău, multe dintre persoanele care în urmă cu ceva timp beneficiau de salarii consistente şi de locuri de muncă oarecum sigure s-au împrumutat la diferitele instituţii bancare de pe piaţă, iar în prezent se găsesc în imposibilitatea de a-şi achita ratele la credite. În aceeaşi situaţie se află şi foarte multe persoane care, din lipsa banilor, au luat împrumuturi de la bănci chiar şi pentru necesităţile zilnice, garantând cu bunurile deţinute, fie casă, teren sau maşină. În acest sens, buzoienii împrumutaţi se găsesc în situaţia executării silite de către bancheri, care încearcă să îşi recupereze pierderile din creditele restante prin scoaterea la licitaţie a zeci de bunuri imobile şi mobile, chiar şi la suprapreţ.
În perioada următoare, Intesa Sanpaolo Bank va scoate la licitaţie două apartamente, primul dintre acestea situat în oraşul Buzău, cu două camere, al cărui preţ porneşte de la 101.085 de lei şi cel de-al doilea în localitatea Berca, compus din trei camere şi al cărui preţ de începere a licitaţiei este de 87.728 de lei. De asemenea, banca mai scoate la vânzare şi două case, la Gura Câlnăului (58.298 de lei) şi în municipiul Buzău (1.718.438 lei). Acestora li se adaugă şi mai multe terenuri a căror valoare cumulată depăşeşte un milion de lei.
Bunuri de aproape 125.000 lei la Raiffeisen
Raiffeisen Bank va scoate la licitaţie, în perioada următore, cinci apartamente şi o garsonieră în judeţul Buzău. Este vorba despre trei apartamente cu două camere, semidecomandate, al căror preţ este de 30.000 de euro, 21.500 de euro şi respectiv 21.100 de euro, un apartament cu trei camere pentru care preţul porneşte de la 28.100 de euro şi o garsonieră care se vinde cu 9.000 de euro, toate imobilele situate în municipiul Buzău. Acestora li se adaugă şi un apartament din Râmnicu Sărat, pentru care preţul porneşte de la 14.900 de euro.
În situaţia în care un bun nu se vinde la prima licitaţie, la a doua preţul va scădea obligatoriu cu 25 la sută. În cele mai multe dintre cazuri, în ultima vreme, nu se prezintă nimeni la prima licitaţie pentru bunurile executate silit şi astfel băncile sunt forţate să pornească a doua licitaţie de la 75 la sută din preţul evaluat iniţial.