Pe lângă cicatricile de pe brațe, Cătălin are două urme mici pe pleoape, rămase în urma inciziilor făcute în Israel, pentru ca medicii să îi poată închide ochii ce îi stăteau întredeschiși după ce corpul i s-a umflat. Șansa a făcut ca incendiul să nu îi afecteze fața, și asta contează în ceea ce privește starea sa de spirit. I-au rămas însă alte cicatrici invizibile, în suflet, când a aflat că mulți dintre prietenii lui au murit, așa cum este cazul fotografei Teodorei Maftei de la ProTv, cea care a fost cu el în fața scenei, sau al băieților din trupa Goodbye to Gravity.
Internat la Spitalul Floreasca, buzoianul a fost transportat cu avionul în Israel, costurile fiind suportate de o persoană care a vrut să rămână anonimă. Totodată, spitalizarea inițială, 50.000 de euro, a fost plătită de Fundația Regina Maria și Intermedicas, iar restul ar trebui decontat de statul român. Chiar dacă greul a trecut, pentru Cătălin urmează o perioadă de recuperare și nu este exclus, chiar și după un an, să mai aibă nevoie de intervenții de reconstrucție, dacă așa vor hotărî medicii.
„Nu am vrut să las băieții din trupă fără fotograf“
Reporter: Cum te simți, Cătălin?
Cătălin Ilnițchi: Mă simt bine, urmează să încep perioada de recuperare și lucrurile evoluează încet, încet.
Rep.: Cât la sută ești recuperat?
C. I.: Nu știu să evaluez. Doctorii din Israel mi-au spus că procesul de recuperare a mers destul de bine, dar trebuie să mai fac și ceva fizioterapie în România.
Rep.: Urmează și alte intervenții chirurgicale?
C.I.: În viitorul imediat apropiat nu, dar trebuie să văd și ce vor recomanda medicii din România.
Rep.: Vorbind despre seara accidentului, cum ai ajuns în Colectiv?
C.I.: M-am întâlnit cu o parte dintre fotografii de concert, să punem la cale expoziția Find Us și apoi am plecat să fac poze la concertul Goodbye to Gravity. Oricum, chiar dacă nu trebuia să fac poze pentru concert, cred că tot m-aș fi dus la concert pentru că eram prieten cu băieții din trupă. Voiam cu tot dinadinsul să ascult noul lor album. Ciudat este că veneam după o săptămână grea la muncă și, în seara aia, am zis că parcă aș face o pauză, mai ales că mama venise atunci la mine la București. Nefiind însă niciun fotograf disponibil de la noi de la muncă, am zis să nu îi las pe băieți fără fotograf la concert. Nu aș fi vrut să mă duc și parcă aș fi vrut. Eram în dubii…
Țipau în fața ușii închise: „Dați-ne drumul, că ne omorâți!“
Rep.: Ce îți amintești în legătură cu declanșarea incendiului?
C.I.: Eu mă uitam spre scenă când a pornit incendiul. Eram destul de aproape de stâlp și am simțit o căldură în partea stângă a corpului. În momentul acela, m-am uitat și am văzut stâlpul în flăcări. Momentul aprinderii stâlpului nu l-am văzut.
Rep.: Cei din jur și-au dat seama de pericol în primă fază?
C.I.: Eu tind să spun că nu. De fapt nici eu nu credeam că va fi așa de grav. Lumea s-a comportat relativ Ok: s-a îndreptat spre ieșire în pas grăbit, dar fără țipete. Situația s-a schimbat la ieșire, în dreptul containerului, pentru că acolo lumea s-a împiedicat de prag și erau foarte mulți căzuți pe jos. Cei care erau în dreptul ușii rămase închise țipau: „Dați-ne drumul, că ne omorâți!”, totul pe un întuneric absolut.
Rep.: Pe tine când te-a prins flacăra?
C.I.: Mi-e destul de greu să îmi dau seama. La un moment dat, când am ajuns în dreptul celei de a doua uși închise și mă chinuiam să îmi fac loc prin mulțime să ies, am simțit o căldură. Nu știu dacă a fost flacără sau pur și simplu a ieșit căldura. Cert este că doar atunci am simțit și probabil atunci m-a ars.
Oprit de două fete să nu se întoarcă în club
Rep.: Te-ai speriat atunci?
C.I.: Da. În clipa aia am zis că șansele să scap de acolo sunt destul de mici.
Rep.: Ai ieșit singur? Ce era afară?
C.I.: Eu am ieșit printre primii. Probabil erau și alții dar eram destul de amețit…
Rep.: S-a vorbit mult despre fumul toxic emanat de incendiu. L-ai simțit?
C.I.: Nu, nu am simțit fumul ca fiind atât de puternic încât să nu pot respira. Probabil eram și sub efectul adrenalinei.
Rep.: Ce s-a întâmplat afară?
C.I.: Afară m-au preluat două fete… Pompierii au apărut după vreo două minute de când am ieșit eu din club. Destul de repede deci, dar încă era multă lume care se chinuia să iasă. Cele două fete m-au ajutat să mă întind pe jos. Deja scoteam fum negru când respiram. M-am întins, apoi am auzit salvările, fetele au tras de mine să mă ducă la ambulanță și m-am suit în cea de a doua ambulanță.
Rep.: Se spune că ai vrut să te întorci după obiectivele foto.
C.I.: Da, așa este. În îmbulzeala de la ușă mi-a alunecat de pe umăr rucsacul cu obiectivele. Fiind amețit, nu mi-am dat seama de gravitatea situației și mă gândeam că bag mâna la intrare și îmi iau rucsacul. Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat și le sunt mai mult decât recunoscător fetelor acelea două, pentru că nu m-au lăsat.
„În Israel mi s-a spus că am luat o infecție din Spitalul Floreasca“
Rep.: Până ai urcat în salvare, în jur se crease acel haos, cu persoane mutilate?
C.I.: Nu. În prima salvare s-au urcat vreo cinci-șase persoane, iar în cea de a doua, în care am fost și eu, erau tot cam atâtea.
Rep.: Ce s-a întâmplat la Spitalul Floreasca?
C.I.: Am ajuns, am coborât pe picioarele mele din salvare, m-am dus în sala de urgențe și acolo m-au așezat pe o targă. M-au acoperit cu o folie specială, mi-au făcut un calmant și apoi mi s-a rupt filmul.
Rep.: Cum au explicat medicii că, deși ai fost conștient și ai mers pe picioarele tale, totuși ai ajuns în comă?
C.I.: La mine a fost o arsură a căilor respiratorii interne și intoxicația cu fum. Plus o infecție cu care am plecat din România în Israel.
Rep.: Infecția pe care ai dobândit-o în spital?
C.I.: Da, așa mi s-a spus în Israel.
Rep.: Îți mai amintești ceva din perioada în care erai internat în România?
C.I.: Nu. Absolut nimic, timp de o lună. M-am trezit în Israel. Acolo a urmat o perioadă treptată de desedare. Atunci a fost puțin mai dificil. Apoi am început fizioterapia și recuperarea propriu-zisă. Mi-au spus că lucrurile au mers peste așteptările lor și așa am ajuns acasă înainte de sărbători.
Anonimul care a plătit transportul cu avionul și sistemul medical din Tel Aviv
Rep.: Cum ai ajuns tocmai în Israel, unde am înțeles că se află unul dintre cele mai bune spitale de arși din lume?
C.I.: Știu că prietenii mei din București și Buzău, alături de familie, au făcut tot posibilul să îmi întocmească un dosar medical pentru a putea pleca într-un spital mai bine pregătit. Din câte am înțeles, au venit comisii medicale din diverse țări, dar nu știu încă cum de pe mine m-a văzut comisia din Israel. Am mai înțeles că transportul meu în Israel a fost suportat de o persoană care a vrut să rămână anonimă. Vreau să îi mulțumesc din suflet.
Rep.: Cum este sistemul medical în Israel față de cel din România?
C.I.: Ca să fac o comparație ar trebui să știu cum e în România, iar eu am fost sedat și nu îmi aduc aminte nimic de la Floreasca. Pot spune că cei din Israel erau foarte bine pregătiți, având o experiență crescută din moment ce se află într-o zonă de conflict permanent. În spital era o disciplină strictă și reguli clare de sterilizare înainte de intrare în rezervele pacienților. Nu se punea problema să se încalce aceste reguli. Tot ce se folosea era de unică folosință sau se aruncă atunci când pacientul părăsește rezerva. Nimic nu era scos dintr-o rezervă și dus în alta.
Rep.: Ce mesaj ai pentru doctorii din țară?
C.I.: Vreau să le mulțumesc lor și tuturor celor care au fost alături de mine. Celor care m-au ajutat financiar și celor care s-au gândit la mine să mă fac bine. Le mulțumesc din suflet! Fără ajutor, pe baza posibilităților noastre financiare, nu puteam face față. Fără ei toți, nu cred că astăzi noi mai puteam sta de vorbă.
Rep.: Ce urmează să faci pe plan personal?
C.I.: Abia aștept să îmi reiau munca, să mă reintegrez în societate cu prietenii mei.
,,Nu am coșmaruri“
Rep.: Apropo de prieteni, când ai aflat că mulți dintre ei au murit din cauza incendiului?
C.I.: Spre sfârșitul spitalizării, pe la mijlocul lui decembrie. Medicii au vrut să aflu cât mai târziu, ca eu să mă pot recupera mai ușor, să nu am alte gânduri, să fiu pozitiv.
Rep.: Ai coșmaruri?
C.I.: Un asemenea episod este imposibil să nu îți revină în minte. Dar coșmaruri nu am. Probabil pentru că în Israel am avut și un psihiatru bun, care a limitat cât mai mult traumele psihice.
Rep.: Despre efectele pe plan politic ale accidentului când ai aflat?
C.I.: Parțial am aflat prin primele zile despre proteste.
Rep.: Cum comentezi că accidentul din Colectiv a dus la căderea Guvernului?
C.I.: Chestiile politice aș prefera să nu le comentez.
Rep.: Cum vezi decizia celor care au ieșit în stradă?
C.I.: Și eu dacă eram în locul lor și aveam prieteni morți la Colectiv aș fi fost în stradă la proteste.