Dosarul privind grupul infracțional organizat de la Direcția Economică a Primăriei, dosar instrumentat de procurorii buzoieni ai Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, pare să fi intrat în linie dreaptă, finalizarea rechizitoriului în cauză fiind o chestiune de săptămâni. Până la sfârșitul verii, spun surse apropiate anchetei, procurorii DIICOT Buzău ar pute trimite dosarul către instanța de judecată.
Este vorba despre un dosar exploziv, atât prin natura infracțiunilor săvârșite de responsabili ai Direcției Economice, în frunte cu directorul executiv al acesteia, Ion Gegea, omul cu cel mai mare salariu din Palatul Comunal, până în momentul reținerii și arestării sale, prin numele persoanelor implicate – care duc, se pare, până la persoane din fostul Executiv al Primăriei Buzău -, dar și prin numele beneficiarilor respectivelor infracțiuni, persoane fizice și juridice, care au fost „radiați“ din evidențe ca fiind datori la bugetul local al municipiului, prin taxe, impozite sau amenzi neachitate de-a lungul timpului.
Bugetul local, prejudiciat cu peste 31 miliarde lei vechi
Reaminitm că, pe 17 noiembrie 2015, un număr de 13 funcționari de la Direcția Economică a Primăriei municipiului Buzău, acuzați de Biroul Teritorial al DIICOT de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică și abuz în serviciu în dauna intereselor publice, au fost audiați la sediul DIICOT Buzău. Ei au fost acuzați că ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 3.135.454, 76 lei, din care 36.595 lei reprezentând amenzi contravenționale șterse nelegal din sistemul informatic, și 3.098.859,77 lei reprezentând creanțe fiscale datorate bugetului local al municipiului Buzău și de stat, neurmărite, neîncasate și neexecutate silit.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2010-2015, la nivelul Primăriei municipiului Buzău, s-a constituit un grup infracțional organizat format din mai mulți funcționari publici, care activau în cadrul compartimentelor de colectare, urmărire și executare a creanțelor persoanelor fizice și juridice. S-a reținut că membrii grupului au introdus în sistemul informatic de taxe și impozite date nereale, prin care au fost clasate și anulate nelegal un număr de 114 amenzi contravenționale, parte din ele vizând funcționari cu atribuții de conducere la nivelul unor instituții publice din municipiul Buzău, rude ale acestora, un magistrat, rude ale unor cadre de poliție“, se precizează într-un comunicat al DIICOT, în care se mai arată că „în baza aceleiași rezoluții infracționale, membrii grupului au diminuat cuantumul debitelor datorate de către doi agenți economici, nu au urmărit, executat și încasat creanțele fiscale datorate cu titlu de impozite și taxe locale pentru bugetul local al municipiului Buzău, precum și a amenzilor contravenționale aplicate unor persoane juridice“.
Cu trei săptămâni înaintea declanșării anchetei propriu-zise, pe 22 octombrie 2015, procurorii DIICOT au efectuat, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Buzău și BCCO Ploiești, cu suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații, percheziții la Primăria Buzău, prilej cu care au ridicat mai multe calculatoare.
După audierile-maraton din 17 noiembrie 2015, directorul Direcției Economice a Primăriei Buzău, Ion Gegea, a fost reținut și apoi arestat preventiv, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu. Aceeași măsură a fost luată încă de la început în cazul a patru funcționari pentru care procurorii ceruseră măsuri preventive. Este vorba despre Cătălin Boaru, șeful Serviciului Urmărire, Executare și Colectare Creanțe Fiscale Persoane Juridice, un funcționar al aceluiași serviciu, Mihai Bogdan Neamu, șeful Serviciului Urmărire, Executare și Colectare Creanțe Fiscale Persoane Fizice, Virgil Toșu și un subaltern al acestuia, George Bunea. Nicoleta Angelica Lung, referent în cadrul Serviciului Urmărire, Executare și Colectare Creanțe Fiscale Persoane Juridice, reținută atunci de procurorii DIICOT, a plecat, acasă după ce ordonanța de reținere pentru 24 de ore a expirat.
Cum a ieșit la iveală lista „clienților“ Primăriei-persoane juridice
Instanța a impus măsuri preventive pentru funcționarii Direcției Economice implicați în dosar, printre care aceea de a nu comunica cu ceilalți inculpați din dosar aflați în aceeași situație, dar și cu mai multe persoane fizice, angajate ale Primăriei Buzău – Carmen George Răileanu, Valentin Silviu Badea, Daniel Mirică, Rodica Ion, Irina Silvia Toșu, Nicoleta Angelica Lung (reținută și ea de procurori, dar pusă în libertate după expirarea celor 24 de ore ale ordonanței Parchetului), Carmen Georgeta Mocanu, Ștefania Ferenț, Fănică Bîrlă (viceprimarul municipiului) –, precum și cu omul de afaceri Constantin Sandu. De asemenea lor le este interzis să comunice cu ceilalți salariați ai Primăriei sau cu persoane din conducerea acestei instituții.
O altă interdicție impusă celor patru inculpați este aceea de a comunica cu administratorii sau asociații unui număr de 50 de firme, care au beneficiat de „serviciile“ grupului infracțional consitutuit la nivelul Direcției Economice, cu ramificații, însă, foarte puternice, cu grupul de interese din jurul primarului Constantin Boșcodeală, a viceprimarului Fănică Bîrlă și a fostului viceprimar Marcel Ciolacu, în prezent deputat.
Printre cele 50 de firme pe care le puteți găsi AICI, se numără câteva, unele nu foarte cunoscute, dar care dau o imagine clară a faptului că încrengătura de tip mafiot din Palatul Comunal – și în care funcționarii inculpați de procurorii DIICOT au avut, se pare, doar rolul de executanți – are rădăcini în birourile celor care au avut putere de decizie din Primărie și cuprind rude ale acestora, precum și clienți politici.
• Fostul viceprimar al municipiului, Marcel Ciolacu, în prezent deputat PSD și președinte al organizației județene a Partidului Social Democrat, apare în lista respectivă cu două firme: S.C. ALCOM S.R.L. Buzău și S.C. LUCIA COM 94 S.R.L. Buzău (pozițiile 6 și 37). La prima dintre aceasta, este acționar împreună cu soția, Roxana-Mihaela, și fratele său, Daniel, iar la cea de a doua sunt acționari doar soția și fratele.
• Fostul viceprimar Fănică Bîrlă apare cu firma ENVIENT S.R.L. Buzău (poziția 27), firmă despre care se vehiculează informația conform căreia ar fi obținut un certificat fiscal neconform cu realitatea, în baza căruia a putut participa la o licitație pentru atribuirea unui traseu de maxi-taxi, pe care și-a și adjudecat-o.
• Fostul consilier municipal PSD Constantin Musceleanu figurează cu societatea BUCEGI S.R.L. Buzău (12)
• Fostul consilier județean PDL Adrian Burducea, dat afară din partid imediat după alegerile generale din 9 decembrie 2012 pentru trădare, a fost răsplătit de șefii social-democrați ai Primăriei prin firma WETCOM S.R.L. Buzău (poziția 50).
• Omul de afaceri Romeo Vollert, unul dintre beneficiarii banilor europeni alocați reabilitării străzii Cuza Vodă, fin de cununie al fostului primar Constantin Boșcodeală, apare pe lista respectivă cu două firme: S.C. FELSSYSTEME INTERNATIONAL S.R.L. și S.C. FELSSYSTEME S.R.L. Mărăcineni (pozițiile 32 și 33)
• Un loc special în lista procurorilor DIICOT îl ocupă omul de afaceri Constantin „Cristi“ Sandu, care apare pe lista respectivă cu nu mai puțin de șapte firme: AGROTRANSPORT S.R.L. Buzău (poziția 5), S.C. BAT CSI S.R.L. Buzău (poziția 9), S.C. CSI INVEST S.R.L. Buzău (poziția 19), S.C. DRILLING CO S.R.L. Buzău (poziția 23), S.C. DRILLING SERVICE S.R.L. Buzău (poziția 24), EUROCAR SERVICE S.R.L. Buzău (poziția 28), TRANSMAR S.A. Buzău (poziția 48). Acesta este cumătru al fostului primarul Constantin Boșcodeală, care i-a botezat un copil, și, mai mult, familia primarului folosește în mod curent un autoturism de lux înmatriculat în județul Ilfov, pe o societate din Ștefăneștii de Jos, Ilfoveana S.A., a aceluiași Constantin „Cristi“ Sandu.
Cine sunt beneficiarii-persoane fizice
Redacția OPINIA a intrat în posesia unui document incendiar, care cuprinde 87 de nume ale persoanelor fizice care s-au bucurat de „scutiri“ de la îndatoririle față de bugetul local – amenzi, în special de circulație, sau taxe și impozite -, identificate de procurorii DIICOT pe timpul anchetei derulate la Direcția Economică a Primăriei Buzău, document pe care îl găsiți integral AICI. Și aici se disting nume sonore din municipiul Buzău, care ne fac o idee asupra încrengăturilor de tip mafiot care s-au creat, de-a lungul timpului, sub domnia lui Constantin Boșcodeală la Palatul Comunal. Printre acestea, se disting:
• Maria Buleandră, fostul prefect de Buzău, trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție în dosarul „lotului Beganu“;
• Colonelul Florinel Micheten, nașul de cununie al Mariei Buleandră, comandantul Inspectoratului Județean de Jandarmi;
• Petre Burada, consilier județean, încă director al Urbis Serv SRL;
• Romeo Daniel Lungu, vicepreședinte al Consiliului Județean, fost director la Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, fin al fostului primar Constantin Boșcodeală;
• Cristinel Romanescu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean;
• Dan Alin Bârlă, fiul fostului viceprimar, acum consilier local, Fănică Bârlă;
• Florin Mădălin Colgiu, finul fostului președinte al Consiliului Județean Cristinel Bîgiu;
• Eugen Irimia, judecător recent exclus din magistratură prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii, unul dintre apropiații găștii din jurul fostului primar Boșcodeală, autorul celebrei sentințe din cazul Elcar Gid.