EXCLUSIV! CONSILIUL JUDEŢEAN A CUCERIT SUPER CUPA ROMÂNIEI!

*Formaţia buzoiană de mini-fotbal a câştigat prima ediţie a Super Cupei

*Formaţia buzoiană de mini-fotbal a câştigat prima ediţie a Super Cupei

*Al doilea trofeu pentru buzoieni, după adjudecarea titlului naţional

Echipa Consiliului Judeţean Buzău, campioana en-titre, a câştigat prima ediţie a Super Cupei României la mini-fotbal. Fotbaliştii buzoieni s-au impus de două ori în faţa echipei timişorene AS WMT Giroc, câştigătoare a Cupei României. În primul meci disputat sâmbătă, CJ a trecut de timişoreni, cu 3 la 2 în urma loviturilor de departajare, după ce în timp regulamentar partida se încheiase 1 la 1, graţie reuşitelor semnate de Cătălin Dudău (Timişoara) şi Cezar Ionescu (CJ Buzău). De altfel, arbitrul buzoian Cezar Ionescu a marcat cel mai rapid gol, acesta reuşind să înscrie în secunda 9 de la reluarea părţii secunde. În partida secundă, fotbaliştii buzoieni au fost învinşi la limită, scor 1 la 0, unicul gol al meciului fiind marcat de timişoreanul Adrian Buliga. În ultimul meci, decisiv pentru câştigarea trofeului, CJ Buzău s-a impus cu 1 la 0, după ce Ştefan Rafira a înscris singurul gol al partidei. Jucătorii formaţiei buzoiene intră în istorie, fiind prima echipă care cucereşte Super Cupa României la mini-fotbal.

ALL-STAR TEAM

     Titlul de campioni naţionali şi câştigarea Super Cupei au venit pe fondul, logic, al ascendenţei echipei buzoiene, în competiţiile locale şi naţionale, dar şi a numelor “grele” care se regăsesc în team-ul Consiliului Judeţean Buzău. Printre cei care anul acesta au cucerit şi titlul naţional, dar şi super cupa se află: Cezar Georgian Ionescu, arbitrul de liga a II-a; Ionuţ Popa, fost portar la Olimpia Râmnicu Sărat, în prezent responsabil cu pregătirea portarilor la gruparea râmniceană; Dănuţ Paveliuc, fost căpitan al Gloriei Buzău, actualmente tehnicianul CSM Râmnicu Sărat; Daniel Petre, fratele jucătorului Ciprian Petre de la Gaz Metan Mediaş şi Fabian Tomescu, fost jucător la divizonarele “C” buzoiene, fotbalist cu o tehnică ieşită din comun. De precizat şi antrenorul formaţiei buzoiene: Romeo Bunică, fost jucător şi căpitan la Gloria Buzău, autorului golului antologic din remiza cu Steaua Bucureşti din Liga I (2007), în prezent antrenorul grupării din Liga a III-a, CS Voluntari.

O EDIŢIE DE SUCCES

     Răzvan Burleanu, artizanul tuturor competiţiilor de mini-fotbal desfăşurate în România şi totodată preşedintele Federaţiei Române de Mini-Fotbal, s-a declarat încântat de calitatea fotbalului prestat de cele două echipe, precum şi de expansiunea rapidă a fotbalului pe teren redus: “Pentru Federaţia de Mini-fotbal din România, acest ultim eveniment al sezonului 2010-2011 confirmă progresul notabil pe care acest sport l-a realizat în ţara noastră, cu precădere în ultimul an. România este campioană europeană la minifotbal, iar acest succes remarcabil se bazează pe calitatea campionatelor locale care se desfăşoară în aproape toate judeţele României. Cei care au avut curiozitatea să participe la meciurile de minifotbal ale campionatelor afiliate au devenit fani ai acestui sport dinamic, plin de faze spectaculoase, desfăşurat în aer liber, un sport care reuneşte peste 25.000 de jucători legitimaţi şi sute de echipe de pe tot cuprinsul ţării. Super Cupa nu a făcut decât să încununeze performanţele acestei echipe a Buzăului”.

Iată şi loturile formaţiilor prezente în acest week-end, în cadrul complexului CS Ovidiu (Constanţa).

CONSILIUL JUDEŢEAN BUZĂU: Ionuţ Popa, Radu Dârscanu, Alin Lungu, Daniel Petre, Paul Cârţu, Cezar Ionescu, Marius Milan, Daniel Tofan, Fabian Tomescu, Ştefan Rafira, Gabriel Băncilă şi Dan Paveliuc. Antrenor: Romeo Bunică.

AS TIMIŞOARA WMT GIROC: Cristian Popa, Marius Popovici, Adrian Băcilă, Mircea Tuş, Flavius Ciorei, Marius Timiş, Cristian Puiu, Cristian Ciurea, Adrian Buliga, Eugen Ciocan, Cătălin Dudău şi Gabriel Voicu. Antrenor: Sorin Daia.

.