Ex-proprietarul Glass Corp Buzău, unul dintre marii răsfățați ai despăgubirilor de la ANRP

Patru miliarde de lei, echi­valentul unui miliard de euro, au însumat, în perioada 2007-2011, titlurile de despăgubire 

acordate unor oameni  de afa­ceri care, fără a fi moștenitori ai unor proprietăți revendica­te, au primit drepturile litigi­oa­se asupra acestora, multipli­cându-și astfel alte busi­ness-uri, în general prea puțin vizi­bile până atunci. Schema exploatată intens pânăîn 2013, când statul îi despăgubea cu 100% pe „samsarii imobiliari“, arată dosarul „Bica-Dumi­trean“ ca o rețetă de îmbo­gă­țire rapidă bazată de o breșă din legea retrocedării propri­etăților, dar, mai ales pe co­ne­xi­unile politice ale câtorva „bă­ieți deștepți“ din imobili­are, arată o anchetă a www.gandul.info.

Între aceștia, numele lui Dorin Cocoș, la acea vreme soțul Elenei Udrea, era printre primele din listă. Câștigători direcți ai unor sume de bani în numerar sau ai unor pachete importante de acțiuni la Fondul Proprietatea, în urma acestor titluri de despăgubire, sunt însă oameni de afaceri în ge­ne­ral discreți, care fac astăzi profit din imobiliare, din agricultură sau din energie.

Schema Bica-Cocoș, o regulă

După cinci ani de așteptare, moștenitorul unui teren cu toate actele în regulă renunță la ideea că statul îl va compensa, așa cum îl obliga legea, cu acțiuni la Fondul Proprietatea, și îi vinde la un preț derizoriu toate drepturile sale unui om de afaceri. În cinci luni de la semnarea documentelor notariale, noul titular nu des­chide doar toate ușile Autorității Naționale pentru Re­sti­tuirea Proprietăților (ANRP), ci ajunge să obținăși pla­ta titlului  de  despăgubire  la  o va­loa­re supraevaluată, preju­diciind statul cu 61,7 milioane de euro. Schema descrisă de procurori în jurul despăgubirii acordate în martie 2011 lui Stelian „Stelu“ Gheorghe, cu susținerea lui Dorin Cocoș, în dosarul „Bica“, nu a fost aplicată unui caz, prin excepție, ci era, așa cum suspectau anterior inspectorii Curții de Conturi, o practicăîn instituție.

Câștigători din morișca cre­atăîn jurul Comisiei Na­țio­nale pentru Stabilirea Despă­gubirilor (CNSD), așa cum s-a numit cartierul general al       titlu­rilor de despăgubire din 2005 pânăîn 2013, au fost, alături de Stelian Gheorghe, alți câțiva oameni de afaceri, cunoscuți azi, în ciuda discre­ției publice din ultimii ani, în domenii precum energia, agricultura, imobiliarele sau implicați în finanțarea unei echipe de fotbal. Gheorghe Ia­ciu, de numele căruia se leagă cartierul „Greenfield“ din București, Mihai Rotaru și Adrian Andrici, finanțatorii C.S. Universitatea Craiova, Irina Nisiparu, soția lui Mihai Rotaru, sau Horia Șchiopu Simu, cunoscut ca „bancherul cu­prului“, sunt doar cinci dintre cei pe care documentele ofi­ciale îi menționează ca bene­ficiari ai unor titluri de despăgubire de câteva ori mai valoroase decât sumele plătite de ei foștilor proprietari sau moștenitorilor direcți.

Cine sunt marii despăgubiți ai României

Câștigurile din cumpărarea drepturilor litigioase asupra imobilelor sau terenurilor și revendicarea acestora cu ajutorul conexiunilor politice au fost, în perioada 2007-2011, de 4 miliarde de lei, echivalentul a un miliard de euro, arată Raportul Curții de Conturi.

1,5 miliarde de lei au obți­nut în acest mod cei care au cumpărat drepturile de la moș­tenitori ai unor imobile prelua­te în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, recunoscuți prin Legea 10/2001. Din acești bani, 814 milioane, adică mai bine de jumătate, au ajuns la primii 7 cla­sați în topul celor mai inspirați cumpărători de drepturi litigioase.

Beneficiu de aproape 200 de ori mai mare decât investiția

Un beneficiu de aproape 200 de ori mai mare decât investiția a scos Horia Șchiopu Simu, fost bancher implicat la acel moment în afaceri în industria prelucrării cuprului, dar și în construcții și foraj. De aproape 40 de ori mai mult de­­cât a dat a obținut însăși Mihai Rotaru, actualul finan­țator al CS Universitatea Cra­iova, al cărui nume se regă­seș­te, ală­turi de cel al soției sa­le, și în Topul câștigu­rilor din des­păgubirile acordate în baza Legii fondului funciar 18/1991.

Horia Șchiopu Simu, om de afaceri în prelucrarea cuprului, construcții, foraj și în industria apei minerale a primit, alături de partenerul său de afaceri, Horia Pitulea, supra­nu­mele de „bancher al cuprului“, ca urmare a implicării sale în holdingul CUPROM – format din cele două fabrici românești de cupru, Phoenix Baia Mare și Elcond Zalău, și din două institute de cercetare cumpărate de la stat în 2003, IPRONEF și CEPRONEF – la scurt timp după plecarea de la Citigroup. Cuprom a avut în perioada 2000-2006 afaceri de peste 200 milioane de euro, dar a intrat în dificultate în con­dițiile prăbușirii prețului la cupru în 2008 și, ulterior, în lichidare. Încercarea lui Simu de a cumpăra și minele ro­mânești de cupru a eșuat, po­trivit Ziarului Financiar.

Trecerea lui Horia Simu prin industria cuprului nu a rămas fără urme. Cuprom a închiriat, în consorțiu cu Ener­go Mineral și IPRONEF, activitatea Cupru Min între 2007 și 2008. Potrivit fostului premier Mihai Răzvan Ungurea­nu, „Energo Mineral a extras cupru fără investiții, făcând un profit de șase milioane de euro pe an. În iulie 2009, după o stagnare a activității de nouă luni și trimiterea în șomaj a 360 de persoane, a denunțat contractul cu S.C. Cupru Min S.A., rămânând cu datorii de aproximativ 40 de milioane de lei față de Cupru Min. Cu același consorțiu, tot în iunie 2007 s-a încheiat un alt contract de cooperare și pentru S.C. Moldomin S.A. Moldova Nouă, care s-a derulat cam în aceleași condiții ca și cel de la Cupru Min. <Reușita> procesului s-a concretizat în intrarea Moldomin în lichidare în anul 2010, pentru datorii de 50 de milioane de euro“.

La trei ani după intrarea în afacerea prelucrării cuprului, Horia Simu s-a extins în industria apei minerale prin achiziția a 32% din Lipomin Li­pova, prin intermediul Nord­exo Manufacturing. Prin Lipo­min a fost cumpărată compania Carpatina, care a achiziționat, la rândul său, Herculane Water cu tot cu proprietățile imobiliare din Băile Herculane. În 2007, cumpără, prin consorțiul Amteck Investiții (57% Ho­ria Simu), CUPROM și IPRONEF, în urma unei licitații a AVAS, pachetul majoritar al companiei de foraj Foradex București, pentru care se plătesc 60 de mili­oane de euro. Controlul Fo­radex este pierdut în 2010 de Amteck Investiții în favoarea unei companii cipriote, Ala­bastra Mining Limited.

Tot în 2007, preia, prin Nordexo Manufacturing, pachetul majoritar al pro­ducătorului de cabluri Cord Buzău pe platformă căreia Glass Corp, o altă firmă a lui Si­mu și Pitulea, construiește o fabrică de sticlă pe care o vin­de, ulterior, unui investitor turc.

În 2008, intră ca acționar principal în Compania de Construcții și Căi Ferate (CCCF) București, companie care deținea la acel moment pachetul majoritar de acțiuni al firmei de construcții SCT București (SCTB). CCCF, care are în portofoliu și firma Dunapref Giurgiu, specializatăîn producția de prefabricate pentru lucrări de insfrastructură, a fost vândută ulterior, ca și Cord Buzău, fondului de investiții austriac Donau Finanz, prin intermediul DO-FI South East Holding.