Eugen Irimia află luna viitoare dacă rămâne exclus din magistratură din cauza scandalului „Atac de Buzău“

   Fostul magistrat Eugen Iri­mia află luna viitoare decizia completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la recursul declarat de acesta împotriva Hotărârii din 18 mai 2016, pronunţată de Consi­liul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători în materie disciplinară, prin care a fost exclus din magistratură. Atât Irimia, cât şi un reprezentant al Inspecţiei Judiciare, au fost citaţi pentru ieri la ÎCCJ în vederea audierii, în urma căreia judecătorii au rămas în pronunţare pentru data de 10 aprilie.

   Exclus în primăvara anului trecut din breaslă de Consiliul  Superior al Magistraturii, prin decizia Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, judecătorul sindic Eugen Irimia, de la Tribunalul Buzău, a dat ulterior în judecată Inspecţia Judiciară, entitate care a efectuat cercetarea disciplinară  în cazul său şi care a concluzionat că acesta se face responsabil de publicarea în „Atac de Buzău“ a unor articole denigratoare la adresa unei judecătoare din cadrul aceleiaşi instanţe, dar şi de încălcarea altor prevederi din statutul judecătorilor şi procurorilor.

   Dosarul a intrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pe 30 ianuarie recursul lui Eugen Irimia a fost admis de principiu.

   Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în şedinţa din 18 mai, acţiunea Inspecţiei Judiciare formulată împotriva judecătorului buzoian şi a dispus excluderea lui din magistratură. „În temeiul prevederilor art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia a aplicat domnului judecător Irimia Eugen sancţiunea constând în «exclu­derea din magistratură» pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de 99 lit. a) şi i) din acelaşi act normativ – «ma­nifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesio­nale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu> şi «nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa» …“, se precizează în soluţia Secţiei pentru Judecători din cadrul CSM în materie disciplinară.

   La sfârşitul lunii iulie 2016, a fost publicată decizia motivată a CSM, iar documentul scoate la iveală aspecte halucinante din ancheta care a condus la excluderea din magistratură a judecătorului buzoian Eugen Irimia, magistrat la Secţia Contencios-Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Buzău, măsură fără precedent în ultimele două decenii.

  Documentul, care se întinde pe mai bine de 50 de pagini, explică, în amănunt, cum magistratul, împreună cu iubita sa, avocat, dar şi cu un om de afa­ceri, au făcut demersuri şi au plătit publicarea unor materiale denigratoare la adresa judecătoarei care conducea secţia în care Irimia activa şi a cărei funcţie o viza. CSM i-a respins însă candidatura, iar de atunci a fost pus în practică un plan de răzbunare.