În România, la nivel de stat, aproape totul este organizat după modelul francez. Este şi cazul Bacalaureatului, care are şi acelaşi nume. În Italia, învăţământul este un pic diferit, dar există un examen aproape identic, numit “Examen de Stat” sau cunoscut şi ca Examen de Maturitate. Dacă nu îl treci, nu poţi să te înscrii la universitate şi trebuie să refaci ultimul an de liceu.
În România, la nivel de stat, aproape totul este organizat după modelul francez. Este şi cazul Bacalaureatului, care are şi acelaşi nume. În Italia, învăţământul este un pic diferit, dar există un examen aproape identic, numit “Examen de Stat” sau cunoscut şi ca Examen de Maturitate. Dacă nu îl treci, nu poţi să te înscrii la universitate şi trebuie să refaci ultimul an de liceu.
Procentul de promovaţi este de obicei de la 95 la 99 la sută şi selecţia de-a lungul anilor s-a mutat la nivelul facultăţilor. Şcoala în Italia a fost mereu destul de bună, iar în ultima vreme Guvernul a încercat să o eficientizeze, chiar dacă a şi tăiat fonduri peste tot. În orice caz, marea greşeală care se întâmplă şi în Italia este că fiecare ministru al învăţământului care apare are instinctul nestăpânit de a face o reformă de învăţământ, în loc să încerce să aducă o îmbunătăţire continuă pe baze existente. Întrucât învăţământul nu se poate reforma prea des. În ultimii ani, există tendinţa de a se promova mai puţin la nivelul liceelor, de a face mai multă selecţie acolo, deoarece facultăţile sunt pline şi nu le mai asigură un viitor absolvenţilor. Din contră, cei cu un bun liceu tehnic sunt mai căutaţi şi au joburi mai bine plătite decât cei cu facultate, care adesea sunt şomeri.
Revenind în România, faptul că anul acesta procentul de promovaţi la BAC este mult mai mic decât în trecut, nu cred că trebuie privit ca o tragedie. S-a spus că anul aceasta controlele au fost mai eficiente şi nu a fost posibil a se copia la fel de mult ca în anii trecuţi. Atunci, de ce să ne rupem hainele de pe noi?
Însă, dacă este adevărat că mulţi profesori nu predau cu sută la sută din capacitatea lor, şi, mai ales, dacă aceiaşi profesori cer sume enorme de bani pentru meditaţii acasă, aceasta este adevărata tragedie. Mai grav, de-a dreptul inacceptabilă este justificarea acestui comportament nedrept cu insatisfacţia nivelului salarial. Meseria de profesor este una vocaţională, ca acelea de preot, medic sau judecător. O alegi, pentru că îţi place şi o iubeşti, nu în primul rând pentru a strânge bani. Precizez, totuşi, că salariile trebuie să fie bune şi în funcţie de rezultate, pentru medici, judecători şi profesori. Sunt poziţii foarte importante pentru societate.
Acum, vorbindu-le direct băieţilor care nu au trecut BAC-ul: luaţi acest fapt ca o primă lecţie dură de viaţă. Continuaţi şcoala şi încercaţi să obţineţi cât mai mult posibil de la profesori! Fiţi activi, întrebaţi, fiţi curioşi! Pentru că oricum trebuie să staţi câteva ore la şcoală şi chiar merită să învăţaţi ceva. Faceţi lucrurile bine şi veţi putea avea satisfacţii. Şi amintiţi-vă, în istorie, foarte des, cele mai mari succese au început cu un eşec. De exemplu, Mercedes nu ştia să facă maşini mici, şi prima pe care a făcut-o a fost un dezastru. Este vorba de Mercedes Clasa A, despre care o revistă a descoperit imediat după comercializare că se răstoarnă în curbă. Tehnicienii au făcut un efort enorm pentru a corecta greşelile din proiect şi au transformat-o într-o maşină foarte sigură care a şi devenit un succes comercial. Fiţi clasa A băieţi!