Locul ocupat de România în cadrul Indexului de Performanţă în Schimbări Climatice pe anul 2012, dat recent publicităţii, confirmă eşecul[…]
Locul ocupat de România în cadrul Indexului de Performanţă în Schimbări Climatice pe anul 2012, dat recent publicităţii, confirmă eşecul actualei guvernări în implementarea unor politici de mediu eficiente, consideră deputatul social-democrat de Buzău Carmen Ileana Moldovan, preşedintele Forumului Naţional al Ecologiştilor din PSD. Potrivit indexului, România a ocupat aceeaşi poziţie ca şi anul trecut, situându-se pe locul 28 din 61 în privinţa măsurilor luate împotriva schimbărilor climatice, iar la capitolul ”Politici naţionale privind clima”, România se situează în rândul ţărilor cu performanţă „foarte proastă”.
„Aceste rezultate reprezintă o confirmare internaţională a politicilor de mediu falimentare implementate de către actuala guvernare. Din păcate însă, cei care plătesc şi vor plăti factura acestui eşec sunt românii”, susţine Moldovan.