Energia verde creşte costul curentului electric

Costul energiei electrice se va majora cu până la 40 la sută, pe termen scurt, ca urmare a subvenţionării energiei verzi, în contextul liberalizării preţurilor şi formării pieţei regionale. Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de

energie, document lansat în dezbatere publică de Ministerul Economiei, proiecţia preţului pentru consumatorul final de energie electrică la nivelul anului 2014 trebuie să ia în considerare şi efectele liberalizării preţurilor cu circa 30 la sută şi efectele creşterii preţului în contextul creării pieţei regionale şi taxa pentru cogenerare şi schimbarea obiceiurilor de consum casnic de energie în favoarea energiei electrice.

Astfel, se poate estima o creştere pe termen scurt de aproape 25 la sută până la 40 la sută a preţului energiei electrice, din care jumătate se datorează subvenţionării energiei verzi. La aceste creşteri de preţ ale energiei electrice în factura consumatorului casnic se adaugă creşterea indirectă a preţurilor produselor industriale şi tarifele de servicii. Impactul creşterii necontrolate pe termen scurt a preţului

energiei electrice cu circa 60 – 100 lei MWh, din cauza contribuţiei pentru promovarea energiei din surse regenerabile ridică o problemă de suportabilitate atât din partea consumatorului casnic, cât şi din partea consumatorilor industriali, conform documentului. Aproximativ 30 la sută din energia electrică produsă în ţara noastră este furnizată consumatorilor casnici. Cu o pondere de peste 5 procente în coşul de consum şi o majorare anuală de peste 10-20 la sută a preţului plătit de consumator, factura la energia electrică va genera în mod direct o majorare a indicelui preţurilor de consum anual cu 0,5-1% la sută (respectiv circa 20 la sută din majorarea anuală totală a indicelui care poate fi consi­derată suportabilă).

Noul act normativ propune amânarea temporară începând cu 1 iulie 2013 a acordării unui număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidroelectrice noi cu puteri electrice instalate de până în 10 MW (un certificat verde), de centrale electrice eoliene (un certificat verde), de centrale electrice solare (2 certificate verzi), corelat cu tendinţele constatate din prima analiză de monitorizare a schemei. Recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 1 ianuarie 2017 pentru centralele hidroelectrice şi solare, respectiv începând cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele electrice eoliene. Autorităţile subliniază că măsura propusă are în vedere să facă suportabil impactul brutal şi pe termen scurt asupra preţului energiei electrice, impact care poate avea efecte economice şi sociale ­ne­gative ireversibile.