La finele săptămânii trecute, la Constanța, s-a desfășurat Turneul regulat al Campionatului Național de oină – seniori, competiție la care au participat cele mai puternice opt echipe din România.
Turneul regulat din acest an, organizat la 115 ani de la primul campionat național, s-a desfășurat în condiții meteo nu tocmai favorabile, însă pasiunea pentru sportul național – oina, a primat și de această dată, toți jucătorii dând dovadă de unitate și, în acelasi timp de fair – play. Nivelul de joc a fost unul ridicat și echilibrat, acesta ducând la partide extrem de spectaculoase în care s-a putut aprecia oina la adevărata sa valoare. În cele 8 echipe participante, peste 70 la sută dintre jucători au fost foarte tineri, ceea ce înseamnă că preocuparea echipelor pentru activitatea de juniori a început să se vadă la nivelul competițiilor de seniori.
Ca și până acum, cele mai importante trei echipe, FrontieraTomis Constanța – campioana en-titre și deținătoarea Cupei României, Straja București – recent câștigătoare a Supercupei Regelui și Biruința Gherăești Neamț, au confirmat statutul de favorite ale acestui turneu, cu un plus pentru echipa constănțeană, care s-a impus în toate meciurile, acumulând un număr maxim de puncte. Pentru completarea podiumului a fost o dispută extrem de echilibrată între Biruința și Straja, câștig de cauză având echipa moldavă, ca urmare a victoriei obținute în meciul direct. La capitolul surprize pot fi trecute echipele Stejarul Parcovaci Iași și Oltul Turnu Roșu Sibiu, echipa din inima Ardealului reușind să obțină calificarea în play-off grație victoriei, la limită, obținută în fața echipei din Iași.
Echipele clasate pe primele 4 locuri vor evolua în cele două turnee play-off, programate la București, în data de 29.06.2014, respectiv la Brăila, în data de 14.09.2014.
Rezultate înregistrate: Straja – Energia 19-7, Oltul – Biruința 10-20, Brigada – Stejarul 16-17, Victoria – Frontiera 9-27, Energia – Frontiera 13-23, Stejarul – Victoria 16-4, Biruința – Brigada 19-12, Straja – Oltul 16-10, Oltul – Energia 16-7, Brigada – Straja 9-12, Victoria – Biruința 11-17, Frontiera – Stejarul 21-6, Energia – Stejarul 8-14, Biruința – Frontiera 8-24, Straja – Victoria 17-6, Oltul – Brigada 11-6, Brigada – Energia 8-14, Victoria – Oltul 4-13, Frontiera – Straja 27-15, Stejarul – Biruința 10-14, Energia – Biruința 5-21, Straja – Stejarul 20-5, Oltul – Frontiera 4-14, Brigada – Victoria 14-4, Victoria – Energia 11-9, Frontiera – Brigada 16-13, Stejarul – Oltul 13-14, Brigada – Straja 14-10.
1. A.C.S. FRONTIERA TOMIS CONSTANTA 21p
2. C.S. BIRUINTA GHERAESTI NEAMT 19p
3. A.C.S. STRAJA BUCURESTI 17p
4. C.S. OLTUL TURNU ROSU SIBIU 15 p
5. C.S. STEJARUL PARCOVACI IASI 13p
6. C.S. BRIGADA GHERAESTI NEAMT 9 p
7. C.S. ENERGIA RAMNICELU BUZAU 9 p
8. C.S. VICTORIA SURDILA GRECI BRAILA 9 p