Biblioteca Județeană găzduiește astăzi, de la ora 14.00, lansarea cărții „Vanitas Levantina”, semnată de Emil Niculescu.
Publicistul buzoian a lansat până acum cărți de poezie, eseu, critică literară și istorie, dar a dat tiparului și mii de articole despre creațiile colegilor săi de breaslă. De 30 de ani trăiește zilnic printre cărțile Bibliotecii Cercului Militar Buzău, pe care o administrează. A terminat Biblioteconomia la București în 1979 și a debutat literar în anul 1993, cu volumul de versuri ,,Provincia Felix”. Au urmat ,,Birja cu crai”(1996) și ,,Zona zoster” (2009). ”Tot despre Caragiale”, “Loco” și ,,Dragonoctonul” sunt câteva dintre cărțile sale de eseu, iar ,,Sentiment latin – poeți români, poeți napoletani” și ,,Un sfert de veac de poezie”, două dintre antologiile sale preferate. S-a născut pe 26 septembrie 1954, în satul Pleșcoi, comuna Berca, județul Buzău.