Între înregistrări și concerte, se pregătește de nașterea celui de-al doilea copil și acceptă fiecare provocare gastronomică ce îi este propusă, pentru că, mai ales în ultimele săptămâni de sarcină, Ellie White trebuie să aibă grijă de ce mănâncă. Pentru emisiunea de săptămâna trecută, preparatul ales de buzoiancă să-l gătească în fața camerelor de luat vederi a fost plăcinta cu pește. Artista a povestit, printre alegerea ingredientelor și curățarea peștelui, cum îl pregătește pe Mihai, băiețelul ei, pentru cel de-al patrulea membru al familiei.
„Încă n-am ales numele fetiței care se va naște în luna mai a acestui an, dar Mihăiță este foarte curios să vadă ce se ascunde în sarcina mea. Mă mai atinge, din când în când, ca și cum ar ști că este ceva cu care va face cunoștință și el”, a povestit Ellie White. Plăcinta cu pește s-a încadrat perfect în meniul emisiunii din weekendul trecut, pentru că bucătarul rezident a propus pregătirea unor preparate cu puține calorii.
„Deși mai am două săptămâni până nasc, am răspuns imediat provocării de a intra în bucătărie, pentru că sunt o pasionată de gătit. Am adoptat de ceva timp un stil de viață sănătos, deși în trecut eram o împătimită a cartofilor prăjiți. Ai multe restricții în sarcină, chiar și gusturile mi s-au schimbat în această perioadă, preferând alte alimente pe care înainte nu le consumam frecvent. Fac și foarte mult sport cu Mihăiță, însă gătesc de fiecare dată cu multă pasiune”, a mai spus Ellie.
Aceasta nu este prima acțiune gastronomică pe care Ellie o face în fața camerelor de luat vederi. Pe lângă rețetele pe care le postează pe contul ei de socializare, în urmă cu doi ani, în octombrie, Ellie White a mai gătit alături de Diana Bart, dar și de Nicoleta Munteanu, întrecându-se la competiția gastronomică „What’s Cooking@Barbizon”, patronată cu entuziasm chiar de directorul general al World Trade Center (WTC), Cristina Chiriac.