Două anunțuri care o fac extrem de fericită pe buzoianca Ellie White au apărut în presa centrală în aceste zile. Unul este legat de o nouă realizare profesională a artistei, piesă și clip, „Mintea mea”, iar celălalt se referă la un eveniment important din viața unei femei: ziua nunții.
„Piesa vorbește despre acele momente din viața fiecăruia dintre noi când dorim să judecăm la rece situațiile cu care ne confruntăm, însă intervine aspectul sentimental, când inima dictează și ne influențează deciziile. Iubim, ne despărțim, vrem să uităm, dar nu reușim ușor pentru că amintirile și sentimentele par mult mai puternice”, a spus buzoianca, explicând mesajul noului single.
Videoclipul piesei a fost realizat la Domeniul Manasia, o locație superbă, singurul conac monument istoric clasa A restaurat integral din județul Ialomița. Partenerul artistei din videoclip este actorul Denis Ștefan, iar atât melodia cât și clipul sunt compuse de Sandri Biro din echipa Famous Production, regia fiind semnată de Alex Ceaușu.
După o relație de opt ani, a stabilit și data nunții
Artista a decis, alături de logodnicul ei, ca 2017 să fie anul în care vor deveni soț și soție cu acte, după o lungă perioadă în care au adus pe lume doi copii și au ales să trăiască împreună chiar și fără să ajungă în fața ofițerului Stării Civile. Amânat de de mai multe ori, evenimentul urmează să aibă loc anul viitor, în luna septembrie. Surse apropiate spun că cei doi logodnici au de gând să facă nunta într-un conac, iar evenimentul să fie inspirat din filmele cu contese de odinioară. Ideea i-a venit cu prilejul filmărilor la clipul ,,Mintea Mea”, care s-au desfășurat la Domeniul Manasia din județul Ialomița, o clădire în stil Art Nouveau, ridicată în secolul al XIX-lea. Pregătirile pentru nuntă vor începe în primăvara anului viitor, însă artista a pus deja ochii pe o rochie de mireasă.
Este vorba de un model foarte scump, a cărei valoare sare de 10.000 de euro. Rochia este realizată din dantelă cusută manual, și va fi realizată la comandă la Atelierele Vanitas din Napoli, Italia.
,,Conacul ar fi un loc foarte frumos pentru o nuntă în aer liber. Te transpune într-o alta epocă, o experiență mai aparte, și asta ne dorim. Nu am stabilit data exactă, dar cred că va fi vorba de luna septembrie. Dacă mă decid asupra rochiei de mireasa pe care am văzut-o, va trebui să zbor de mai multe ori la Napoli pentru probe. Trăiesc o perioada foarte nebună. Am reînceput seria concertelor, am doi copii acasă, un blog care îmi necesită toată atenția și acum și o nuntă de pregătit. Sunt însă convinsă că o să mă descurc”, declara Ellie White, citată de Libertatea.