Elevii Seminarului Teologic, pe urmele civilizației din Grecia antică

Seminarul Teologic deru­lează, în parteneriat cu Liceul de Muzică din Serres, Grecia, proiectul „Școala Europeană”, ocazie cu care elevii buzoieni a fost în vizită

la partenerii greci. La acțiune au luat parte 35 de seminariști buzoieni, coordonați de patru profesori, printre care și preotul Cristian Marius Dima.

Vizita a avut loc în perioada 1-8 februarie cu scopul de a reconstitui și evalua momentele semnificative ale Istoriei antice și ale Istoriei Bisericești Universale de a cultiva dragostea de frumos a elevilor față de monumentele religioase, istorice și culturale vizate, față de valorile comune ale Ortodoxiei, față de morala creștină, sensibilizarea la conceptul de cetățenie europeană de a înțelege nemijlocit  realitățile social-economice ale țărilor europene în contextul actual și de a dezvolta dimensiunea europeană a învăță­mân­tului liceal buzoian, în general, și a celui teologic preuniversitar, în special.

Peste 3.300 de kilometri în șapte zile

„Itinerarul a reunit atât jaloane ale culturii antice profane Atena, Termopile, Corint, Micene, Epidaurus, Delfi, cât și așezăminte cu o mare însemnătate spirituala și educativă: Serres, Mănăstirea Sfântul Nectarie din insula Eghina, Mănăstirile de la Meteora, Kalambaka, Catedrala Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, din Tesalonic, Mănăstirea Sf. Paraschi­va de pe Valea Tempi etc. Programul a reunit cântece, prelegerea istorică și rugăciunea, timp de șapte zile, pe parcursul a peste 3.300 de kilometri, și a angajat principalii beneficiari, elevii, în numeroase activități didactice: joc de rol, cronica de film, ­ana­liza comparativă, chestionare, interpretare corală etc, cu sprijinul adulților însoțitori. Bucuria cea mai mare a constituit-o – ca în cazul tuturor călătoriilor organizate de Seminarul Teologic din Buzău de aproape 10 ani – întâlnirea cu o altă lume creștină, cu un alt univers cultural, cu istoria respectată”, a declarat pr. prof. Cristian Marius Dima.

Evenimentul s-a vrut și o aplicație a demersului didactic de la clasă, o intensificare a vieții spirituale a partici­panților și o oportunitate de descoperire a altor realități sociale-econo­mice europene.