81 de copii au primit astfel de cadouri de la poliţişti şi elevii unei şcoli din oraş
Două instituţii, o asociaţie de întrajutorare şi o şcoală generală din municipiu s-au asociat în cadrul unui nou proiect de educaţie rutieră ce îi va avea ca beneficiari pe copiii cu deficienţe de vedere care învaţă la centrul special aflat sub tutela Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău.
Din cauza handicapului lor, aceşti copii sunt expuşi unor riscuri mai mari de accidente în trafic, proiectul propunându-şi să îi facă pe aceştia mai vizibili, astfel încât să atragă atenţia şoferilor că este vorba de nişte persoane cu nevoi speciale.
Proiectul a fost iniţiat de poliţiştii rutieri din cadrul IPJ, cărora li s-au alăturat, în calitate de parteneri, reprezentanţii DGASPC Buzău, cei ai Asociaţiei de Întrajutorare Ionaşcu Filofteia Dănuţa, precum şi 31 de elevi de clasa a VII-a de la Şcoala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”. Pe lângă sprijinirea copiilor cu deficienţe de vedere în deplasarea pe drumurile publice, pentru prevenirea implicării lor în accidente, proiectul urmăreşte şi crearea unei legături între aceştia şi cei 31 de elevi de la şcoala gimnazială
Cel mai important lucru este ca respectivii copii cu deficienţe să fie cât mai vizibili în trafic, iar şoferii să îşi dea seama din timp că este vorba de pietoni cu probleme deosebite, soluţia găsită fiind dotarea acestora cu nişte accesorii speciale, reflectorizante. Fiind vorba de copii, accesoriile respective au fost realizate sub forma unor jucării, reprezentând nişte iepuraşi cu ochii reflectorizanţi.
La finele săptămânii trecute, poliţiştii, reprezentanţii asociaţiei de intrajutorare şi cei 31 de elevi s-au deplasat la Centrul Rezidenţial nr. 11 pentru copilul cu deficienţe de vedere, unde s-au întâlnit cu cei 81 de beneficiari ai serviciilor instituţiei. Poliţiştii au stat de vorbă cu aceştia pe marginea măsurilor de prevenire a accidentelor rutiere în cazul lor, explicându-le totodată şi care este rolul jucăriilor ce urmau să le primească.
În final, elevii le-au împărţit celor 81 de copii cu deficienţe de vedere mascotele sub formă de iepuraşi cu ochi reflectorizanţi, cu recomandarea ca aceştia să le aibă asupra lor atunci când circulă pe stradă.