În cadrul activităţilor organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Poliţiei Române, elevii din municipiul Buzău se întrec la mai multe competiţii sportive organizate de poliţiştii de proximitate. Luni, Poliţia municipiului Buzău – Biroul de Proximitate a organizat, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, o competiţie de minifotbal pentru elevii din municipiul Buzău.
Activitatea s-a desfăşurat conform calendarului stabilit pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române.
Meciurile s-au disputat pe terenul sintetic de la Şcoala nr. 15, clasamentul fiind următorul:
• locul I – Şcoala Gimnazială nr. 15 „G. E. Palade”;
• locul II – Şcoala Gimnazială nr. 1 „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”;
• locul III – Şcoala Gimnazială Sf. Apostol Andrei.
La final, câştigătorii au primit cupe, diplome şi mingi.