Jandarmii buzoieni îi pregătesc pe cei mici pentru drumeţiile pe munte. O astfel de lecţie a avut loc recent la Şcoala Gimnazială ,,George Emil Palade“ Buzău. Locaţia cea mai potrivită pentru o astfel de lecţie nu putea fi alta decât Parcul Crâng. Aici, jandarmii i-au învăţat pe elevii claselor a II-a şi a III- a cum să pregătească o excursie pe munte, ce reguli trebuie să respecte atunci când se deplasează împreună cu părinţii ori cu ghizii în cadrul taberelor şcolare da şi atunci când parcurg trasee turistice. De asemenea, cei mici au fost învăţaţi cum ar trebui să reacţioneze în situaţia în care se întâmplă să se accidenteze, ori, în cel mai rău caz, să se rătăcească pe munte. O lecţie similară a avut loc şi la Nehoiu. În cadrul proiectului ,,Şcoala altfel”, jandarmii i-au învăţat pe elevi câte ceva despre cum trebuie să se comporte un turist pe traseele de munte, şi i-au răsplătit pentru interesul lor, oferindu-le posibilitatea de a se da cu tiroliana. Bineînţeles că demersul jandarmilor a fost primit cu entuziasm de copii.