Fostul ministru al Dezvoltării și Turismului din timpul guvernelor Boc, deputatul de Neamț Elena Udrea, a demisonat, ieri, din Partidul Democrat Liberal. Conform ,,Mediafax”, ea și-ar fi anunțat demisia printr-un telefon dat secretarului general al PDL, Gheorghe Flutur. Buzoianca Elena Udrea a evitat, astfel, excluderea
din rîndurile democrat-liberalilor, decizie care ar fi urmat să fie luată sâmbătă, 1 februarie, la întrunirea Biroului Permanent Național și Colegiului Director lărgit de la Brașov, unde fusese invitată pentru ,,a explica declarațiile sale publice critice față de deciziile partidului”. De obicei, asemenea gen de convocări preced, conform unor surse citate de aceeași agenție de știri, deciziile de excludere din partid; drept pentru care, ieri, Udrea l-a anunțat telefonic pe Flutur că nu se va prezenta la Brașov și că a demisionat din partid.
După avertismentele din ultima perioadă, conducerea Partidului Democrat Liberal considera că excluderea din partid a Elenei Udrea este singura soluție pentru a tranșa disputa internă suținută de fostul ministru, decizia urmând a fi formalizată sâmbătăîn următoare ședință a liderilor democrați-liberali, drept pentru care acesta a fost invitată să-și prezinte, sâmbătă, punctul de vedere în fața colegilor săi.
Picătura care a umplut paharul o reprezintă declarațiile pe care Elena Udrea le-a făcut, miercuri seara, într-o emisiune televizată, dupăînregistrarea oficială a Partidului Mișcarea Populară. Fostul ministru a susținut, cu acea ocazie, că partidul pregătit pentru Traian Băsescu după plecarea de la Cotroceni va scădea semnificativ scorul electoral al PDL. Mai mult, Udrea nu a exclus tranșant o plecare a sa la PMP, pe care l-a calificat drept o ,,voce puternică” a opoziției și a sugerat că mulți pedeliști sunt interesați de acest proiect: „Mulți din PDL vor să fie într-un proiect care să fie o adevarată opoziție la PSD, care să poată da președintele României în 2014, care să continue viziunea lui Traian Băsescu“, a spus Udrea.
În urmă cu mai puțin de două săptămâni, președintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, susținea, la emisiunea on-line “Gândul live”, că măsura excluderii din partid a Elenei Udrea este una dintre variantele luate în calcul de democrat-liberali.
,,Ar trebui să decidă, mai rămâne în partid sau nu mai rămâne în partid. Poate să rămânăîn partid dacă respectă deciziile partidului, dacă nu le respectă, iar decizia partidului este luată, ea nu are un regim special în partid, chiar dacă o cheamă Elena Udrea, va trebui la un moment dat să aplicăm statutul. Nu e o amenințare, e o constatare. Dacă are alte opțiuni, poate să le materializeze în altă zonă politică, nu e nicio reținere (…) Este posibil să luăm măsuri care pot să ajungă până la excludere. Nu vreau să se ajungă până acolo, dar o suspendare din partid riscă dacă continuăîn stilul ăsta pentru că noi credem că sunt atașați valorilor PDL cei care se luptă cu USL, nu în fiecare zi fac observații partidului”, a declarat Blaga.