În perioada 7-10 iunie, Poliția Română, în colaborare cu Fundația United Way România, organizează activități preventive în cadrul campaniei „Alege viața!”
Astfel, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, polițiștii rutieri, au instruit, miercuri, elevii din cadrul patrulelor școlare de la unitățile de învățământ din municipiile Buzău și Rm. Sărat.
Scopul este acela de a conștientiza importanța cunoașterii și respectării regulilor de circulație.
Sub atenta supraveghere a polițiștilor rutieri și a profesorului coordonator, cei mici, din patrula școlară, s-au deplasat la trecerea pentru pietoni din imediata apropiere a școlii și au desfășurat activități care au vizat corectitudinea și respectarea normelor rutiere de către participanții la trafic.
Activitățile de instruire vor continua și în zilele următoare, iar sâmbătă 10 iunie, ora 10,00, în parcările magazinelor Kaufland din municipiul Buzău și Rm. Sărat, peste 300 de copii și-au anunțat participarea la activitățile cu tematică rutieră, unde vor fi invitați să aplice cele învățate, în cadrul unui orășel în miniatură, amenajat și delimitat în incinta parcării.