• Campanie a Direcției Generale Anticorupție cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel
Asociația Pro Democrația, Ministerul Afacerilor Interne și Fundația Hanns Seidel România lansează ANTI- CORRUPTION FILM FESTIVAL 2015, primul proiect cu tema „Educație anticorupție prin film“. Proiectul își propune să participe la promovarea transparenței, integrității, responsabilității și bunei guvernări, prin atingerea a trei dimensiuni ale prevenirii corupției: informarea privind efectele negative ale corupției, încurajarea unei atitudini de intoleranță și stimularea celor afectați în semnalarea cazurilor de corupție către organele competente. Toate aceste dimensiuni au în vedere, în plus, o acțiune orientată spre viitor, pentru că se adresează în primul rând tinerilor, care sunt încurajați să ia atitudine împotriva corupției ca cetățeni activi, dezvoltându-se astfel societatea civilă românească în sens larg. Principala acțiune a proiectului constă în organizarea unei competiții de filme de scurt-metraj adresată.
Astfel, organizatorii lansează anunțul de înscriere în Competiția de filme de scurt-metraj. Filmele înscrise în Competiția Anti-corruption Film Festival 2015 trebuie să îndeplinească cumulativ regulile și condițiile de participare conform Regulamentului Anti-Corruption Film Festival 2015. Acestea trebuie să conțină elemente care să contribuie la determinarea adoptării unui comportament integru de către cetățenii și funcționarii statului. Pentru mai multe informații, accesați www.apd.ro