Una dintre trupele de suflet ale Buzăului, Bluemotors, şi-a făcut sâmbătă debutul în Cafeneaua Artiştilor. În faţa unui public destul de numeros, format în cea mai mare parte din cei care au crescut cu piesele trupei DEMOS, cei cinci buzoieni au lansat oficial prima compoziţie proprie („Till I’m done”, o puteţi asculta pe www.nope.opiniabuzau.ro). Concertul compus din piese din repertoriul Whitesnake şi până la cele aflate astăzi în topuri (Kings of Leon, Lady Antebellum) s-a dovedit a fi unul dintre cele mai reuşite din Casa celor 7 Arte. Seara a fost pigmentată şi de prezenţa pe scenă a doi tineri buzoieni, Alina Mirea şi Mircea Ivănescu, invitaţi să cânte alături de cei de la Bluemotors câteva piese.
Una dintre trupele de suflet ale Buzăului, Bluemotors, şi-a făcut sâmbătă debutul în Cafeneaua Artiştilor. În faţa unui public destul de numeros, format în cea mai mare parte din cei care au crescut cu piesele trupei DEMOS, cei cinci buzoieni au lansat oficial prima compoziţie proprie („Till I’m done”, o puteţi asculta pe www.nope.opiniabuzau.ro). Concertul compus din piese din repertoriul Whitesnake şi până la cele aflate astăzi în topuri (Kings of Leon, Lady Antebellum) s-a dovedit a fi unul dintre cele mai reuşite din Casa celor 7 Arte. Seara a fost pigmentată şi de prezenţa pe scenă a doi tineri buzoieni, Alina Mirea şi Mircea Ivănescu, invitaţi să cânte alături de cei de la Bluemotors câteva piese.
După concert, vocalistul Eduard Antochi, ovaţionat permanent din sală cu deja obişnuitul „Bine Edi! Mult prea bine!”, a vorbit în cadrul unui scurt interviu despre debutul său muzical, cariera în domeniul aviaţiei, despre porecla „Animalu’” etc.
Reporter: Povesteşte-mi când ai început să cânţi.
Eduard Antochi: Debutul meu în cariera muzicală a fost undeva prin 1987, mă refer ca şi trupă. Individual am început să cânt prin 1983 într-un grup folk, la fosta Casă a Pionierului, sub îndrumarea profesorului Cezar Racu, pe care îl salut acolo în Spania, unde se află acum. Nu ştiu ce culege acolo, dar sper să culeagă fericire. În 1987, am debutat cu prima trupă care se numea, paradoxal, “Simplu”. Deşi în România este cunoscută o altă trupă sub denumirea asta, noi eram trupa “Simplu” a anilor 1987. Din ea făceau parte Gelu Ionescu de la Vama, Dan Ionescu de la Undercover, Petre Ipatie, care este toboşarul nostru acum, şi Cristi Grosu cu basul, un băiat care face basuri în momentul ăsta în Bucureşti şi vinde pe foarte mulţi bani, pentru că le are sub firmă proprie.
Rep.: Câţi ani aveai atunci?
E. A.: Aveam 13 ani şi jumătate. Am debutat furtunos cu două piese rock, după care am continuat cu trupa “Simplu”, cu trupa “Primul Pas”, după care am ajuns în Demos. Am stat acolo până când Demos a împlinit 30 de ani, adică acum doi ani. De atunci ne-am împărţit în două: Undercover şi Bluemotors, pentru că am considerat că două trupe sunt mai bune decât una. Am considerat că avem idealuri şi preferinţe diferite. Sunt fericit de cele două trupe, îi felicit şi pe băieţii de la Undercover, cu care sunt în continuare la fel de bun prieten. De altfel, lui Dan Ionescu, basistul de la Undercover îi sunt şi naş de cununie şi naşul fetiţelor lui. Avem o relaţie destul de bună, dar mergem pe căi diferite, pentru că asta ne-am dorit.
Puştiul de opt ani, desprins din Păpuşile Muppets
Rep.: Ştiu că trupa Demos avea câteva piese proprii…
E. A.:Aveam mai multe piese proprii. Piese pe care Toni Şeicărescu le-a făcut şlagăre. Vreau să îi mulţumesc lui Toni Şeicărescu pentru toate lecţiile date în copilărie. Am ajuns astăzi, la aproape 39 de ani, să mulţumesc timpului trecut, pentru că reprezintă o adevărată istorie pentru Buzău. Eu am aproape 30 de ani de carieră şi sunt foarte fericit cu ceea ce se află în urmă, sunt fericit cu prezentul, sunt fericit că suntem în topul trupelor din ţară, suntem în cluburi şi în seara asta lansăm oficial prima noastră piesă. Se numeşte „Till I’m done”. Avem vreo patru piese în lucru.
Rep.: De unde ţi se trage porecla „Animalu’”?
E. A.: Dacă cititorii voştri îşi aduc aminte, erau Păpuşile Muppets şi în show exista un personaj care cânta la tobe şi se numea Animal. Eu aveam opt ani şi m-am suit pe tobele lui Eugen Mincu, alt buzoian plecat la muncă în Spania. Băteam cu beţele în tobele lui şi ţipam ca personajul din Muppets: „Animal! Animal!”. Şi aşa mi-a rămas porecla.
„Lucrez în Aviaţia Militară”
Rep.: La fiecare concert al vostru ţi se strigă din sală: „Bine Edi! Mult prea bine!”. Asta de la ce vine?
E. A.: Este strigarea colegilor mei de la Şcoala de la Bobocu. Eu lucrez în aviaţia militară şi sunt foarte mândru de lucrul ăsta pentru că zborul este o meserie atât de frumoasă şi nobilă. Meseria asta le permite oamenilor care ascultă muzică bună să se detaşeze când sunt în aer, acolo unde poate doar acordurile muzicale i-ar trimite. Chestia asta s-a întâmplat prima dată la Teatrul „G. Ciprian”, unde aveam un spectacol cu Alexandra Ungureanu şi Berti Barbera şi acolo s-a născut prima dată „Bine Edi! Mult prea bine!”. Am rămas foarte surprins. De atunci, de fiecare dată când cântăm, mi se strigă replica asta şi sunt foarte mândru de ea. Colegii mei îşi recunosc calitatea muzicală în această poveste.
Rep.: Ţi se strigă din sală la fel şi în Bucureşti?
E. A.: Da. Au fost câţiva care au lansat-o şi acolo. În clubul Coyote Cafe, unde cântăm săptămânal, se strigă la prima repriză: „Bine Edi! Mult prea bine!”. A devenit un slogan şi sunt tare mândru de el, pentru că îmi aparţine; e din filmul ăsta.
{loadposition zgalerie05303}