Ediţia a X-a a Cupei Cartierelor şi-a desemnat câştigătorii

A zecea ediţie a tradiţionalei Cupe a Cartierelor şi-a ­de­semnat câştigătorii, care au fost premiaţi, duminică, de către poliţiştii Biroului de Proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, cei care au avut, în urmă cu zece ani, iniţiativa organizării unei asemenea manifestări, care se doreşte a fi o alternativă, oferită adolescenţilor şi tinerilor, pentru petrecerea timpului liber într-un mod plăcut şi sănătos.

Premiile, constând în cupe, articole sportive şi materiale preventive au fost oferite câştigătorilor cu sprijinul reprezentanţilor din cadrul instituţiilor partenere, respectiv Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Crucea Roşie şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal.

Pe parcursul a două săptămâni, cele 29 de echipe înscrise în competiţie la categoriile de vârstă „16 ani” şi „20 de ani”, şi-au demonstrat abilităţile sportive pe stadionul „Pedagogic Arena” din municipiul Buzău, iar rezultatele obţinute sunt următoarele:

  • Finala mică categ. 16 ani: Crăng – Dorobanţi 6-3;
  • Finala mică categ. 20 ani: Marghiloman – Transilvaniei 1-4;
  • Finala mare categ. 16 ani: Micro 3 – Lăstunului 2-2 (4-2 la departajare);
  • Finala mare categ. 20 ani: Micro 14 – 23 August: 2-5.

Clasament 16 ani

  1. Micro 3
  2. Lăstunului
  3. Crâng
  4. Dorobanţi

Clasament 20 ani

  1. 23 August
  2. Micro 14
  3. Transilvaniei
  4. Marghiloman

> Trofeul Fair-Play: 16 ani – Răchitei, 20 ani – Unirii Nord;

> Cei mai buni portari: 16 ani – Alexandru Bobe, 20 ani – Ştefan Tudose;

> Cei mai tehnici jucători: 16 ani – Robert Tomescu, 20 ani – Mădălin Simionescu;

> Golgeteri: 16 ani – Fabian Riler,  20 ani – Matei Constantinescu şi Mădălin Simionescu;

> Jucătorii turneului: 16 ani – Mario Fătu, 20 ani – Matei Constantinescu.