• Gloria, obligată la victorie la Paşcani
Etapa a 6-a a celui de-al treilea eşalon aduce o premieră în cazul Gloriei, care va juca într-o zi de vineri pentru prima dată în acest sezon. Tot în deschiderea rundei va evolua şi CSM Rm. Sărat, în timp ce sâmbătă, iubitorii fotbalului au ocazia să o vadă la lucru doar pe Metalul, singura şi cu un adversar mai dificil, formaţia de pe locul secund.
CSM PAŞCANI – SCM GLORIA BUZĂU, vineri, ora 17,00
Într-o situaţie mai delicată după două remize consecutive, la Galaţi şi pe teren propriu, cu Ştiinţa Miroslava, SCM Gloria n-are altă variantă decât victoria în deplasarea de la Paşcani, de vineri după-amiază, prima partidă pe care echipa din Crâng o susţine în preambulul rundei în acest sezon. Cele doar două puncte din 9 posibile cucerite în ultimele două etape au coborât Gloria pe locul 3 şi, pentru a nu pierde şi mai mult contactul cu lidera SC Oţelul, principala contracandidată la promovare, victoria la Paşcani este obligatorie.
CSM RM. SĂRAT – CSM ROMAN, vineri, ora 17,00
Partidă extrem de importantă pentru fotbaliştii CSM Rm. Sărat, pe propriul teren, împotriva lui CSM Roman. Fără victorie în cinci etape şi cu doar 3 puncte, echipa râmniceană a ajuns pe poziţie retrogradabilă, ca şi adversara de vineri după-amiază, cele două ocupând antepenultimul şi, respectiv, penultimul loc în clasament. Într-o serie imprevizibilă, nu este indicat să rişti, ştiu asta şi râmnicenii, care nu iau în calcul decât victoria pentru o gură de oxigen în acest moment de impas pe care îl traversează echipa.
METALUL BUZĂU – CSM FOCŞANI, sâmbătă, ora 17,00
Unul dintre cele mai interesante meciuri ale etapei se joacă sâmbătă după-amiază, pe terenul sintetic din Crâng, unde Metalul Buzău primeşte vizita suprizei de până acum din acest start de campionat, ocupanta locului secund, CSM Focşani. Oaspeţii vin la Buzău fără să fi cunoscut înfrângerea şi împart cu Oţelul fotoliul de lider, cu acelaşi număr de puncte, 13, dar cu un golaveraj mai slab. Metalul, care are o victorie şi o remiză în ultimele două etape, nu are amintiri deloc plăcute de la ultima întâlnire cu Focşaniul, cu 2-5 în Cupa României, luna trecută, pe Stadionul “Milcovul”. Un duel foarte echilibrat, în care niciuna dintre echipe nu porneşte ca favorită şi la sfârşitul căreia orice rezultat este posibil.
Liga a 3-a, Seria I, Etapa a 6-a, program:
- Vineri, ora 17,00:
CSM Rm. Sărat – CSM Roman
CSM Paşcani – SCM Gloria Buzău
- Sâmbătă, ora 17,00:
KSE Tg. Secuiesc – Foresta Suceava
Metalul Buzău – CSM Focşani
Sporting Lieşti – Şomuz Fălticeni
SC Oţelul Galaţi – FC Botoşani 2
Sănătatea Darabani – CSM Ceahlăul
- Duminică, ora 17,00:
Ştiinţa Miroslava – Bucovina Rădăuţi
Clasament
- SC Oţelul 13 p.
- CSM Focşani 13 p.
- SCM GLORIA 11 p.
- Suceava 10 p.
- Miroslava 10 p.
- KSE Tg. Secuiesc 9 p.
- Rădăuţi 9 p.
- METALUL 7 p.
- Lieşti 6 p.
- CSM Ceahlăul 6 p.
- Darabani 6 p.
- Paşcani 4 p.
- Fălticeni 4 p.
- CSM RM. SĂRAT 3 p.
- CSM Roman 3 p.
- FC Botoşani 2 0 p.