Ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai fericite momente din viața lor, dar s-a transformat într-un coșmar.
Este vorba despre o tânără familie din Buzău care a așteptat cu bucurie și speranță nașterea primului copil pe care și-l doreau de mai mulți ani. Dar, când momentul mult așteptat a sosit, părinții au avut parte de cel mai cumplit adevăr, copilul lor s-a născut cu grave malformații la Maternitatea Giulești, unde părinții au ales să-l aducă pe lume pe bebelușul lor.
Familia îl acuză de neglijență pe medicul care a monitorizat această sarcină, despre care nicio clipă nu au fost avertizați că ar putea avea probleme.Tânăra mamă a respectat toate recomandările medicilor, a mers la toate controalele și a efectuat toate analizele la timp pentru a se asigura că totul va fi bine și permanent a primit asigurări în acest sens.
Rezultate perfecte la analize, adevăr cumplit după naștere
Șocul a fost cu atât mai mare, având în vedere că medicul care a urmărit sarcina tinerei le-ar fi spus la toate analizele și ecografiile făcute că fătul se dezvoltă foarte bine și că nu ar exista niciun fel de probleme.
Cu toate aceste asigurări, care îi făcuseră pe tinerii părinți din Buzău să spere că vor pleca acasă cu un copil perfect sănătos, bebelușul lor are grave malformații la cap, iar inima sa este așezată în partea dreaptă.
Potrivit Antena 3, tatăl copilului spune că ”arată ca un extraterestru. Poate că este păcat să zic asta pentru că este copilul meu. Capul este asimetric, nu are o nară, un ochi s-ar putea să nu-l aibă”. Deși distrus de durere, tatăl speră într-o soluție pentru ca fiul său să poată fi tratat, își pune toată speranța în Dumnezeu, subliniind că nu-l interesează nimic altceva decât ca nou-născutul ”să fie cât de cât bine”.
Deocamdată, mamei nou-născutului nu i s-a permis să ia contact cu copilul său, pentru a fi evitat șocul pe care l-ar putea resimți la vederea malformațiilor acestuia. Între timp, tatăl și bunicul nou-născutului așteaptă explicații de la reprezentanții Spitalului Giulești, în condițiile în care medicul care a monitorizat această sarcină nu a putut fi contactat.
Amănunte, în ediția de mâine a cotidianului OPINIA.