Dumitru Prunariu și Alexandru Mironov, invitați la Universitatea de Vară Origini de la Poiana Pinului

   Tabăra de la Poiana Pinului găzduiește în perioada 29 august-6 septembrie prima ediție a  Universității  de Vară  Ori­gini, eveniment organizat Fundația „Origini Carpatice“ sub genericul „Cultură și civilizație“.

    Cursurile Universității de vară își propun să ofere răs­punsuri unor mari întrebări referitoare la originile și istoria adevărată a poporului român. Programul acestei universități cuprinde cursuri din domeniile spiritualitate, medicină, neurologie, genetică, fi­zică, astronautică, istorie, filo­sofie, literatură, arte sus­ținute de: prof. univ. dr. Leon Ză­grean, acad. Ovidiu Bojor, gen. rez. Mircea Chelaru, gen. rez. prof. univ. dr. C-tin Dulcan, conf. univ. dr. G.Iscru, prof. dr. Alexandru Mironov, gen. dr. Dumitru Prunariu, dr. Alexander Rodewald, dr. Georgeta Cardos, Fizician Andrei Do­robanțu, Cercetător Daniel Roxin, Cercetător Ga­briel Dobre, pr. prof.dr. Mihail Milea, prof. dr. Viorica Nebel, prof. dr. Valeriu Șuș­nea.

Inspirați de Nicolae Iorga

    Cursurile se adresează li­ceenilor, studenților, tinerilor profesori, precum și celor interesați de a dialoga pe temele aflate în dezbatere.

   La această primă ediție a Universității de vară de la Poiana Pinului participă 50 de olimpici buzoieni, ca recompensă oferită pentru meritele obținute la competițiile nați­onale. Participarea olimpicilor la lucrările Universității de vară a fost sprijinită de Consilul Județean Buzău și Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău.

   „Ne-am inspirat, recunoaș­tem, din modelul creat de marele savant și patriot Nicolae Iorga, care, în 1908, la Vălenii de Munte, iniția un act cultural de o valoare impresionantă. La 11 iunie 1908, în paginile ziarului Neamul Ro­mânesc, se anunța că mai mulți pro­fesori și învățători au ho­tărât să țină cursuri de vacan­ță la Vălenii de Munte, timp de o lună, iar ziarul Bi­ruința scria că această inițiativă s-a născut din dorința de a răs­pân­di cât  mai multă lumină și în­vă­­țătură bună“, a declarat pre­șe­dintele fundației, Ștefan Da­videscu, citat de buzaumedia.ro.