Născut la 4 februarie 1942, în comuna Pietroasele, județul Buzău, Dumitru Dănăilă este un caz atipic în literatura buzoiană contemporană. După absolvirea Facultății de ziaristică (București, 1974), se dedică profesiei, lucrând, pe rând, la ziarele locale ,,Viața Buzăului”, OPINIA (secretar de redacție), ,,Muntenia”, ,,Informația Buzăului” și ,,În slujba patriei” (editat de Comandamentul Armatei a II-a). Timp de câțiva ani, până la pensionare, a fost și consilier la Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Național a Județului Buzău.
Firesc, aici s-ar fi putut încheia cariera acestuia, una mai mult decât onorabilă, de ziarist și de om de cultură. Până în 1989, semnase o singură carte, în calitate de coautor: ,,Județul Buzău în 83 de reportaje”. A urmat ,,Albumul monografic al Județului Buzău, editat de Consiliul Județean Buzău, 1997, în limbile română, engleză, franceză și germană (tot coautor), după care, molcomul și imperturbabilul autor se dezlănțuie, scriind și publicând, între anii 2008-2014, nu mai puțin de șase romane, toate consistente ca număr de pagini, dar și valoric.
Noul său roman, ,,Umbra în uniformă” (,,Editgraph”, Buzău, 2015), este prefațat de criticul literar Ion Roșioru, din care cităm: ,,Romanul e rezultanta inspirată a împletirii alerte și meșteșugite a mai multor fire sau planuri narative, analepsele de rigoare constituind substanța epică a unei cărți-recviem, unde poezia e mai prezentă ca în niciuna din scrierile anterioare ale lui Dumitru Dănăilă care, prin înverșunarea cu care abordează diverse aspecte ale societății de azi, ca și prin ritmicitatea susținută a scrisului, poate fi socotit un Cezar Petrescu al începutului de secol și de mileniu românesc”.
Am citit toate cele șapte romane ale lui Dumitru Dănăilă. Nu cred că există, în prezent, un autor buzoian cu o scriitură mai cursivă, mai curată și mai cerebrală decât a acestuia. Astfel, alături de regretatul George Vioreanu, și de ,,balzacianul” Titi Damian, Dumitru Dănăilă este unul dintre exponenții ,,artileriei grele” a romancierilor buzoieni de după Corneliu Ștefan. Cu acest prilej, constat, încă o dată, că fără experiența strictă a gazetăriei, e aproape imposibil să devii scriitor adevărat, credibil!