Dueluri de foc pentru echipele buzoiene în etapa a 6-a a Ligii a 3-a

   Cel de-al treilea eşalon fotbalistic ajunge, în acest week-end, la etapa a 6-a şi, o bilă albă pentru fotbalul buzoian, cele două echipe prezente în competiţie ocupă poziţii fruntaşe. Poziţii pe care şi le pot consolida sau îmbunătăţi, în cazul unor rezultate bune în meciurile de vineri şi sâmbătă. Deşi, trebuie să recunoaştem, şi Metalul Buzău şi CSM Rm. Sărat pornesc în aceste partide cu şansa a doua.

FC Voluntari 2 – Metalul Buzău, vineri, ora 17,00

   Neînvinsă de la startul campionatului, în care a înregistrat trei victorii şi două remize, Metalul Buzău are parte, din nou, de un examen dificil, după cel din etapa trecută, de pe teren propriu, acea remiză, 2-2, obţinută în faţa principalei pretendente la promovare, Unirea Slobozia, cu un gol marcat de Mădălin Puşcă la ultima fază a meciului. Vineri după-amiază, de la ora 17,00, elevii lui Vali Stan întâlnesc, în deplasare, pe FC Voluntari 2, o trupă cu calitate şi cu experienţa unor jucători cu multe meciuri în Liga 1. Campioana ştie însă cum să abordeze astfel de partide, dovadă şi remiza obţinută la Clinceni, 0-0, în faţa celor de la FCSB 2, de asemenea o for­maţie care se bazează pe câţiva jucători care nu prind prima echipă a lui Nicolae Dică. Un nou rezultat pozitiv şi vineri ar deschide premisele pentru prelungirea invincibilităţii cu cel puţin două etape, când, pentru buzoieni, urmează două meciuri aparent mai simple, pe teren propriu cu Agricola Borcea şi în deplasare cu Victoria Traian.

Farul Constanţa – CSM Rm. Sărat, sâmbătă, ora 17,00 (Techirghiol)

   Şi mai complicată se anunţă misiunea fotbaliştilor râmniceni, care întâlnesc, sâmbătă după-amiază, pe arena din Techirghiol, pe Farul Constanţa. O echipă ce pare în formă şi care, deşi nu a anunţat răspicat, îşi propune promovarea la finalul acestui sezon. În precedenta deplasare, în faţa unui adversar cam de aceeaşi valoare cu a constănţenilor, Unirea Slobozia, CSM Rm. Sărat n-a avut nicio şanşă, pierzând cu 1-6. Dar poate că elevii lui Marius Tîrîlă sunt puşi în gardă şi le vor face suporterilor o surpriză plăcută.

Liga a 3-a, Seria a 2-a, etapa a 6-a, program:

• Vineri, ora 17,00:

Sportul Chiscani – FCSB 2

FC Voluntari 2 – Metalul Buzău

• Sâmbătă, ora 17,00:

Axiopolis Cernavodă – ACSM Olteniţa

Unirea Slobozia – Înainte Modelu

Agricola Borcea – Delta Tulcea

Victoria Traian – Progresul Spartac

Farul Constanţa – CSM Rm. Sărat

Clasament

1. Progresul        13 p.

2. Farul                 13 p.

3. CSM RM. SĂRAT          12 p

4. Axiopolis         12 p.

5. METALUL        11 p.

6. FCSB 2              10 p.

7. FC Voluntari 2               8 p.

8. Slobozia           7 p.

9. Modelu           6 p.

10. Borcea           3 p.

11. Olteniţa         3 p.

12. Tulcea            3 p.

13. Traian             0 p.

14. Chiscani         0 p.