Duckadam şi-a adus aminte de Ghizdeanu

* Întâlnire emoţionantă pe stadionul din Crâng

* Întâlnire emoţionantă pe stadionul din Crâng

La finalul întâlnirii dintre STEAUA Bucureşti şi OŢELUL Galaţi, cu mult după ce cele două echipe au intrat la vestiar, Helmuth Duckadam, fostul portar al formaţiei UTA Arad, în prezent preşedintele grupării roş-albastre, şi Mitică Ghizdeanu, administratorul arenei din Crâng, fost jucător la gruparea buzoiană, au depănat amintiri din vremuri demult apuse. Pe 10 iunie 1979, GLORIA Buzău juca la Arad, confruntarea cu “Bătrâna Doamnă”. Plecaţi din postura de victime sigure, fotbaliştii buzoieni au dat peste cap pronosticurile vremii, reuşind să se impună la limită, scor 0 – 1, graţie reuşitei semnate de Mitică Ghizdeanu. In poarta arădenilor, Helmuth Duckadam. Golul marcat de Ghizdeanu a “ţinut” GLORIA în Divizia “A”, în timp ce pe UTA a trimis în divizia secundă, dând totodată naştere celebrei scandări: “Un ţăran din CAP a bagat pe UTA-n B”. Întâlnirea dintre cele două foste glorii ale “sportului rege” a fost emoţionantă, fostul goal-keeper al STELEI exclamând la final: “Mitică! Nu am să te uit niciodată”.