Direcţia de Sănătate Publică are obligaţia, potrivit unei dispoziţii transmise reprezentanţilor autorităţilor sanitare din tertitoriu de către ministrul Sănătăţii[…]
Direcţia de Sănătate Publică are obligaţia, potrivit unei dispoziţii transmise reprezentanţilor autorităţilor sanitare din tertitoriu de către ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, să formuleze şi să transmită la „Centru” propunerile de „îmbunătăţire” a controversatei Legi a Sănătăţii. Ministrul a transmis dispoziţia în cadrul videoconferinţei de marţi, când le-a cerut directorilor DSP să se implice în dezbaterea noilor propuneri legislative . În cadrul întâlnirii online avută cu subordonaţii din teritoriu, Ladislau Ritli şi ceilalţi reprezentanţi ai MS, împreună cu prof.univ.dr. Cristian Vlădescu, directorul Şcolii Naţionale de Management Sanitar, şi reprezentanţii CNAS au prezentat modificările esenţiale pe care proiectul de act normativ le va aduce în sistemul sanitar, dar şi priorităţile ministerului pentru anul în curs.
Astfel, potrivit comunicatului de presă transmis ulterior videoconferinţei mass-media, începând de săptămâna viitoare, DSP va organiza dezbateri şi va transmite MS propunerile rezultate în urma acestora.
În judeţul Buzău, Prefectura, DSP, CJAS, sindicatele, conducerile spitalelor publice şi primarii localităţilor în care acestea funcţionează s-au întâlnit, deja, la începutul acestei săptămâni, deschizând seria dezbaterile privind controversata lege. „Cartoful fierbinte”, care a făcut ca toţi factorii implicaţi să se aşeze la aceeaşi masă, a fost bugetul pe care-l au la dispoziţie, pentru 2012, unităţile spitaliceşti, cărora le-au fost „tăiate” de la finanţare 152 de paturi. Chiar astăzi, Sindicatul Sanitas organizează o nouă întâlnire, cu aceeşi „actori”, la care au fost invitaţi să participe cei 10 parlamentari buzoieni.