Drum județean la Pardoși, un metru sub apă. Apele Române: ,,Nu sunt probleme să creeze inundații“

Nici n-au scăpat bine de avertizările de vicol și ninsori abundente că autoritățile trebuie să facă față acum inundațiilor. Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit din nou ieri pentru a evalua situația din județ și pentru a stabili măsurile necesare. Primele probleme au apărut deja încă de duminică la Pardoși, pe drumul județean 220,

unde pârâul Câlnău a ieșit din matcă după ce debitul a crescut în urma topirii zăpezii. Ieri, apa a depășit cu aproape un metru, nivelul podului peste pârâul care, în mod normal nu depășește câțiva centimetri în perioada primăverii.

Situația a fost semnalată Instituției Prefectului în cursul dimineții de luni și imediat prefectul Maria Buleandră a dispus deplasarea la fața locului a unei comisii formată din reprezentanți ai Prefecturii, ai Consiliului Județean și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Potrivit viceprimarului comunei Pardoși, Răduță Jalbă,  ieri după-amiază, un utilaj lucra pentru adâncirea albiei pârâului și readucerea apelor în matcă. Probleme ridicau și podurile de gheață formate. Primarul de la Pardoși, Nicușor Ștefan, spune însă că toată această situație se ,,datorează” responsabililor d la Apele Române care nu s-au ocupat de refacerea albiei minore a pârâului, astfel că albia s-a colmatat, ajungând până aproape de nivelul podului. Și cei de la ANIF ar avea partea lor de vină în situația cu care se confruntă acum autoritățile la Pardoși.

Cu toate acestea, un responsabil de la Apele Române declara ieri dimineață că nu sunt situații în județ care să creeze inundații. 

Autoritățile comunei spun că nu este pentru prima dată când se întâmplă ca apele Câlnăului să inunde drumul județean. ,,Vreau o soluție pentru rezolvarea situației de la Pardoși acum, nu peste o săptămână sau peste o lună. Vreau să găsim o soluție de rezolvare a problemei acum, o soluție astfel încât să nu ne lovim de lipsa banilor sau a altor probleme și mai târziu vom vedea ce este de făcut. Aștept soluția specialiștilor până la sfârșitul zilei și apoi vom vedea ce este de făcut”, a declarat prefectul Maria Buleandră la finalul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Case amenințate de nămeții care se topesc

În restul județului, localnicii din satele afectate de căderile masive de zăpadă de acum două săptămâni se uită neputincioși cum temperaturile crescute de afară topesc nămeții uriași, amenințându-le casele și gospodăriile. Militarii l-au făcut cărări pentru ca oamenii să iasă din case, însă pericolul inundațiilor este iminent. Troienele ating și 3 metri înălțime în unele sate, iar zăpada de pe case a început să se topească și să se infiltreze prin pod. Sute de case riscă să fie distruse pentru că sunt construite din chirpici pe care apa îl descompune încet.

O atenție deosebită va trebui acordată pentru evitarea blocajelor în zona podurilor și podetelor și pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale prin șanturile și rigolele din localități.