“Drepturile copilului prin ochii copilului” din unităţile de protecţie

        În fiecare an, ziua de 20 noiembrie are o semnificaţie deosebită pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău (D.G.A.S.P.C.), iar în acest an instituţia a ales ca însemnătatea acestei zile să includă organizarea unui eveniment pentru copiii din cadrul sistemului de protecţie, a unităţilor şcolare şi familiei, alături de reprezentanţi din rândul entităţilor publice şi private.

        În fiecare an, ziua de 20 noiembrie are o semnificaţie deosebită pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău (D.G.A.S.P.C.), iar în acest an instituţia a ales ca însemnătatea acestei zile să includă organizarea unui eveniment pentru copiii din cadrul sistemului de protecţie, a unităţilor şcolare şi familiei, alături de reprezentanţi din rândul entităţilor publice şi private.A fost organizat şi un concurs, cu tema „Drepturile copilului prin ochii copilului” care a constat în realizarea de către cei mai talentaţi copii din cadrul unităţii de protecţie  a unor desene. Câştigătorii sunt invitaţi de onoare la evenimentul organizat astăzi, la ora 10.00, la sala D. Filipescu a Consiliului Judeţean. Ziua Drepturilor Copilului se sărbătoreşte din anul 1989 atunci când Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Până în prezent, Convenţia a fost adoptată de 193 de ţări, membre ale Naţiunilor Unite. Orice stat care semnează Convenţia îi recunoaşte conţinutul, se obligă să îl respecte şi să îl aplice în mod corespunzător. DGASPC Buzău are acum în evidenţă 650 de copii rezidenţi, 75 dintre ei provenind din alte judeţe. Alţi 386 de copii au ajuns la asistenţii maternali profesionişti, 8 dintre ei fiind din alte judeţe.