- Grupul folcloric a reprezentat comuna prin talent, dans, muzică și costume tradiționale din zona Buzăului
Plini de viață, cântând din suflet și purtând cu mare mândrie costume autentice! Așa s-au prezentat copiii coordonați de profesoara Florentina Popescu săptămâna trecută la București, în cadrul târgului de turism organizat la Romexpo, promovând frumoasa zonă a Buzăului și talentele vocale ce reprezintă mândria acestei comune.
„Joi, grupul Drăgăicuțele a avut onoarea de a promova atât Festivalul Tinereții- Nopți albe la Marea Neagră ediția a XI-a, cât și costumele și tradițiile ce reprezintă zona buzoiană din care facem parte cu mândrie. A fost o experiență inedită, unică, pe care copiii au trăit-o alături de oameni minunați, reprezentând o parte din echipa de organizare a festivalului la care ei au trecut de preselecție și în care vor merge la vară, să dovedească cât iubesc muzica“, a spus profesoara Clubului Copiilor Berca, Florentina Popescu.
În urmă cu o lună, o parte dintre elevii Clubului a participat la preselecție cu un număr de 17 soliști, atât de muzică ușoară, cât și de populară, un duet și cu grupul vocal Drăgăicuțele, același grup pe care organizatorii l-au ales să le reprezinte festivalul la târgul de turism de zilele trecute.
„Sunt tare mândră de elevii mei, întrucât au trecut cu toții preselecția, iar cu precădere pot spune că juriul a apreciat foarte mult repertoriul abordat, mai ales la secțiunea folclor, unde copiii au avut de interpretat baladă și doină. Au avut cuvinte de laudă și în ceea ce privește costumele populare, remarcând că toate sunt numai din zona Buzăului. După aceste încurajări benefice și reprezentația de la București, pot spune că greul abia acum începe. Nu mai avem foarte mult timp la dispoziție, așa că ne pregătim în continuare aproape în fiecare zi, astfel încât pe scena plutitoare de la Mangalia să convingem juriul și publicul că Buzăul are tinere talente care merită să fie ascultate și promovate. Vă așteptăm la Mangalia, în perioada 22 iunie – 15 iulie, la Festivalul Tinereții, să ne susțineți și până atunci, să ne încurajați și în evenimentele ce mai urmează să le pregătim!“, a fost mesajul transmis de profesoara de la Clubul Copiilor Berca.
De menționat că, anul trecut, Alexandra Panaete a fost câștigătoarea Trofeului la secțiunea folclor al Festivalului Tinereții, coordonată de aceeași profesoară, Florentina Popescu.