Două posturi de conducere, vacante la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău

   O nouă sesiune de transfe­ruri pentru procurori va fi organizată de Consiliul Superior al Magistraturii în a doua jumătate a lunii iunie.

   De această dată, sesiunea actuală se referă doar la transferurile către parchetele de pe lângă tribunale şi curţi de apel, iar cererile procurorilor vor fi analizate în raport cu lista posturilor vacante publicate de CSM pe 1 iunie.

   La nivel naţional este vorba despre 315 de posturi vacante la parchetele de pe lângă tribunale şi curţi de apel, dintre care 156 sunt de conducere, iar 159 de execuţie.

   La unităţile de parchet buzoiene sunt două posturi vacante, ambele la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Este vorba despre două posturi de conducere disponibile.

   Procurorii interesaţi îşi pot depune cererile de transfer la Consiliul Superior al Magistraturii  cel mai târziu în termen de cinci zile de la data publicării listei cu posturile vacante şi care urmează a se vacanta, respectiv până la data de 7 iunie inclusiv.

   În această perioadă, în cadrul concursului CSM pentru numiri în funcţii de conducere pentru magistraţi la curţi de apel, tribunale, judecătorii şi parchete, care se desfăşoară în perioada 25 martie – 23 iunie, procurorul George Lucian Guşă, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, a trecut de proba testării psihologice.

   Acesta candidează pentru postul de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pogoanele şi, în data de 6 iunie, va susţine proiectul referitor la exe­rcitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care s-a înscris în concurs.