Două calde, opt reci

Premierul Victor Ponta a ieşit la rampă să se laude cu „măreţele realizări” ale guvernării alianţei stângii, imediat ce statisticile au izbutit să arate câteva puncte albe ale celei mai mincinoase guvernări de care a avut parte România în ultimii 24 de ani. Este vorba despre evoluţia pozitivă din primele două luni ale anului în curs a exporturilor, cu o creştere de 8,1 procente, în comparaţie cu o creştere a importurilor cu 1,3 la sută.

De asemenea, producţia industrială a crescut cu 6,4 procente în primele două luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent – totuşi, ca să respectăm adevărul, în urmă cu un an abia scoteam nasul de sub munţii de zăpadă -, în special datorită creşterii industriei extractive cu 9,8 la sută şi a industriei prelucrătoare cu 8,2 la sută.

|n schimb, aceleaşi statistici indică mult mai multe lucruri îngrijorătoare, pe care Ponta, cu şmecheria caracteristică, le trece cu vederea. Să le vedem împreună pe cele mai importante opt dintre acestea.

Guvernul Uniunii Social Liberale produce şomeri, numărul celor înregistraţi fiind mai mare cu 15,6 la sută în luna martie 2013 comparativ cu luna aprilie 2012şi se ridică la 492.427 persoane.

Niciun leu în plus nu a apărut pe statele de plată ale românilor, salariul mediu net pe economie fiind de 1.553 lei în luna februarie a acestui an, identic cu cel înregistrat în luna aprilie 2012, în condiţiile în care salariile bugetarilor au fost reîntregite în această perioadă.

Alianţa socialistă a pierdut lupta cu inflaţia, care îi costă usturător pe români. Rata anuală a inflaţiei rămâne peste nivelul de 5 la sută şi în a treia lună a acestui an: 5,25 la sută. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,5 la sută, cele nealimentare cu 5,8 la sută, iar serviciile cu 3,5 la sută în luna martie 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acesta în timp ce în luna aprilie 2012 inflaţia anuală era de doar 1,8 la sută.

Românii construiesc mai puţin, volumul acestui tip de lucrări fiind în scădere cu 5,3 la sută în primele două luni din anul 2013 faţă de aceeaşi perioadă din 2012, ca urmare a diminuării cu 19,8 la sută a volumului lucrărilor de construcţii noi. |n luna aprilie 2012, construcţiile erau în plin avânt, înregistrând o creştere de 26,9 la sută faţă de luna precedentă şi de 22,8 la sută faţă de luna aprilie 2011.

Comerţul cu amănuntul a scăzut cu 1,9 la sută în luna februarie 2013 faţă de luna precedentă, putându-ne lăuda cu a patra cea mai proastă evoluţie din Uniunea Europeană.

Cheltuielile au crescut mai mult decât veniturile unei familii în ultima parte a anului trecut. Prin urmare, o familie a putut economisi lunar cu 12,6 la sută – respectiv cu 29 lei – mai puţin în trimestrul al patrulea din anul 2012 faţă de acelaşi trimestru din 2011. Veniturile medii lunare ale unei familii au fost de 2.566 lei (894 lei pe persoană), în timp ce cheltuielile medii lunare ale unei familii au fost de 2.364 lei lunar pe familie (823 lei pe persoană) în al patrulea trimestru din anul 2012.

Restanţele la bănci au crescut continuu din luna aprilie 2012 şi până în prezent. Dacă valoarea restanţelor reprezenta doar o zecime din volumul total al creditelor (10,5 la sută) în luna aprilie a anului trecut, procentul restanţelor a urcat la 13,4 la sută în luna februarie 2013.

Datoria externă totală a crescut cu 840 milioane euro, în timp ce rezervele internaţionale s-au ­dimi­nuat cu 2,1 miliarde euro.

Concluziile asupra acestor măreţe realizări le putem trage şi simţi fiecare dintre noi.