Dosarul Șercăianu ajunge în atenția Consiliului Superior al Magistraturii

Dosarul în care primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu, este acuzat de omor din culpă în formă agravată, a ajuns din nou pe rolul Curții de Apel Ploiești. Celălalt inculpat în dosar, Claudiu Nițu, a depus la instanța superioară o nouă cerere de strămutare a dosarului în care este judecat alături de primarul de la Cernătești în urma accidentului mortal provocat de acesta din urmă pe 21 mai, în localitatea Potoceni. Termenul a fost stabilit pentru data de 27 ianuarie 2014. În plus, el va înainta un memoriu la Consi­liul Superior al

Magistraturii prin care dorește să atragă atenția supra modului în care a ajuns inculpat în acest dosar, dar și asupra modului în care judecătorul de caz a gestionat procesul până acest moment.

Claudiu Nițu se consideră victima unui abuz din partea organelor judiciare. De aceea, Nițu vrea ca dosarul să fie judecat la o altă instanță, motivând că la Judecătoria Buzău nu va avea parte de o judecată justă. Cererea vine după ce, pe 3 decembrie, la ultimul termen în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, Claudiu Nițu a cerut recuzarea judecătorului Leontin Drăgulescu. Cererea va fi judecată până pe 21 ianuarie 2014. Până atunci, procesul a fost suspendat.

Reacția judecătorului Leontin Drăgulescu după primirea cererii de recuzare este un alt motiv pentru care Claudiu Nițu vrea ca dosarul în care este judecat pentru ucidere din culpă să fie strămutat la o altă instanță. ,,Să vedem cine-ți mai dă ție dovadă dacă pe mine m-ai recuzat!“, a fost reacția magistratului față de Claudiu Nițu.

„Nu face cinste unui magistrat această reacție și nu cred că este în măsură dumnealui să mă amenințe că îmi ia pâinea de la gură, pentru că meseria mea este de șofer și din asta îmi câștig existența, pentru mine și familia mea“, spune Nițu. 

Cererea de recuzarea a venit după ce, la termenul de pe 22 octombrie, declarațiile martorilor nu ar fi fost redactate întocmai. Nițu și-a motivat cererea prin faptul că nu au fost consemnate în totalitate declarațiile martorilor de la termenul anterior, de pe 22 octombrie, creându-se astfel o stare de prezumție că nu este asigurată imparțialitatea judecării cauzei, inclusiv prin modalitatea în care a decurs ședința de judecată, toate aceste aspect putând fi verificate prin audierea înre­gistrării dezbaterilor din ședința din luna octombrie. În plus, Claudiu Nițu a precizat că, după fiecare termen, a întâmpinat greutăți și a trebuit să solicite audiențe pentru a se rezolva situația privind prelungirea dovezii de circulație care îi permite să își exercite dreptul la muncă, ca șofer profesionist.

Consideră că judecătorul s-a antepronunțat

Ședința de judecată a fost, astfel, suspendată pentru 20 de minute, pentru ca solicitarea să fie depusă în scris la dosar. Claudiu Nițu a mai sesizat că instanța a înlocuit, pentru Valerică Șercăianu, măsura de a nu părăsi localitatea cu cea de a nu părăsi țara, ceea ce dovedește faptul că s-a făcut o apreciere asupra cauzei și cu privire la vinovăția inculpatului.

 ,,În opinia mea, și modul de desfășurare a ședinței de la termenul trecut a adus atingeri drepturilor mele procesuale și a împietat asupra modului în care am putut

să-mi exercit apărarea, personal sau prin avocat, aceste aspecte putându-se verifică prin audirea înregistrării ședinței respective. Consider că, practic, judecătorul și-a spus părerea cu privire la vinovăția părților implicate, dar și că există împrejurări din care rezultă că este aparent interesat în a nu obține probe care să combată concluziile Parchetului, în același timp fiind încălcate garanțiile referitoare la proces echitabil“, mai spune Nițu.

Prin efectul admiterii recuzării, judecătorul se retrage de la judecarea pricinii, încheierea de admitere trebuind să reglementeze și care este măsura în care actele îndeplinite de respectivul jude­cător urmează a fi păstrate. Așadar, în situația admiterii cererii de recuzare, jude­cătorul recuzat se retrage de la soluționarea cauzei, fiind înlocuit de alt judecător.

Aceasta nu este prima dată când se atrage atenția asupra lipsei de obiectivitate în dosar. Claudiu Nițu a mai cerut o dată strămutarea cauzei, însă solicitarea a fost respinsă la Curtea de Apel Ploiești.