Dosar penal și amenzi pentru tăieri și transporturi ilegale de lemne

   La finalul acestei săptămâni, polițiștii buzoieni au efectuat o serie de acțiuni pe linia combaterii și prevenirii faptelor care prejudiciază fondul forestier de pe raza județului.

   În aceeași zi de verificări și controale, polițiștii au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale și au întocmit un dosar penal pentru infracțiunile silvice depistate.

   Astfel, polițiștii din cadrul Postului de poliție comunal Vernești au depistat un localnic în timp ce tăia arbori de pe un teren din extravilanul satului Cândești. Este vorba despre un bărbat de 22 de ani, care a reușit să pună la pământ 22 de arbori nemrcați de reprezentanții silvici.

   Materialul lemnos a fost confiscat și predat proprietarului terenului de pe care a fost tăiat, iar tânărul s-a ales cu dosar penal.

   Acțiuni similare au desfășurat, la final de săptămână, și polițiștii din cadrul Poliției Oraș Nehoiu și de la Postul de poliție comunal Siriu, însoțiți de reprezentanți ai Ocolului Silvic Siriu.

   În timpul unei acțiuni de verificare a legalității transportului de material lemnos, aceștia au oprit la control, pe raza localității Cașoca, un bărbat de 43 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare cu remorcă,  cu care transporta peste 17 metri cubi lemn rotund rășinoase și peste 12 metri cubi lemn rotund fag.

   Din verificările documentelor, a rezultat că avizele de însoțire a materialului lemnos transportat nu aveau înscrise codurile unice, cu toate că în momentul identificării se aflau pe drumul public. Conducătorul auto­utilitarei a fost sancționat contravențional, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și lăsată în custodie Ocolului Silvic Siriu.

   Totodată, polițiștii din cadrul Posturilor de poliție comunale Pardoși și Viperești au depistat, în timpul acțiunilor de control,  cinci persoane care transportau material lemnos fără a deține documente legale de proveniență. Acestea au fost sancționate contravențional, iar marfa transportată a fost confiscată.