Dosar penal pentru un buzoian care şi-a însuşit un card de cumpărături găsit în piață

A găsit un card de cumpărături şi l-a folosit de câteva ori până când unei vânzătoare i s-a părut suspectă atitudinea bărbatului.
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău au depistat ieri un bărbat bănuit de însuşirea unui bun găsit şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Din verificările efectuate de oamenii legii a reieşit că bărbatul, un buzoian în vârstă de 35 de ani, ar fi găsit în piaţă, în municipiul Buzău, un card bancar pe care şi l-a însuşit şi ulterior l-ar fi folosit la achitarea contravalorii mai multor cumpărături.
Cardul, care nu necesita introducerea unui cod pin pentru cumpărături de până în 100 lei, a fost folosit de patru ori înainte ca unei vânzătoare să i se pară suspectă insistenţa cumpărătorului şi să anunţe poliţia.
Asupra celui în cauză a fost identificat cardul bancar valid, emis pe numele altei persoane, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor” şi  ”efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.