Consilierul județean Dorin Bădulescu, co-președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal, acuză Instituția Prefectului că amendează pe sprânceană primarii PNL din județ, pentru așa-zise nereguli la Legea 165 privind inventarierea terenurilor. Bădulescu spune că, în conformitate cu prevederile respectivei legi, rolul primarului în comisiile de inventariere este acela de a asigura doar logistica necesară, coordonarea comisiei căzând în sarcina unui reprezentant al Prefecturii.
„În ultima perioadă, am observat faptul că Instituția Prefectului a intrat într-o frenezie, amendând unii primari pentru diverse inadvertențe, mai mult sau mai puțin reale, în ceea ce privește depunerea situațiilor centralizatoare pe aceste terenuri. Cu predilecție mă refer la faptul că se insistă asupra primarilor PNL; deja avem câteva cazuri în care au fost amendați de reprezentanți ai Instituției Prefectului primari PNL, ceea ce nu mi se pare normal, având în vedere condițiile în care se poate aplica o asemenea sancțiune. Și, de aici putem ajunge și la modul în care Instituția Prefectului dă dovadă de transparență în publicarea actelor, ordinelor prefectului, care sunt emise. Ce vreau să vă spun este că, în ceea ce privește Legea 165, există o anumită procedură; din această comisie de inventariere, în afară de primar și de secretarul unității administrativ-teritoriale, face parte și un reprezentant al Instituției Prefectului, reprezentant care trebuie să asigure această legătură cu instituția respectivă și care, într-o anumită măsură, exercită și calitatea de coordonator al acestei comisii. Primarul are atribuții doar în a asigura logistica, de a pune la dispoziție anumite instrumente. Și, totuși, tot primarul comunei este amendat!“, a spus Dorin Bădulescu vineri, la o conferință de presă.
Mai mult, co-președintele PNL Buzău spune că respectivele amenzi sunt aplicate primarilor în baza unui ordin al prefectului care, însă, nu este publicat pe site-ul Prefecturii, nefiind, astfel, la dispoziția celor interesați și a publicului larg: „Primarul este amendat în baza Ordinului 114/2015 al Instituției Prefectului, dar dacă vă uitați pe site-ul instituției, veți vedea că acest ordin nu este publicat, nu este public. Tare sunt curios în ce bază – nefiind public acest ordin – se pot aplica amenzi primarilor, și nu contează neapărat, până la urmă, faptul că sunt primari PNL, ci în ce bază Instituția Prefectului aplică un act normativ care nu este public, nu este adus la cunoștință publică“, a spus Dorin Bădulescu.