Dorin Bădulescu: „Executivul Primăriei să plece urgent acasă“

   Executivul Primăriei trebuie să demisioneze, a declarat, vineri, la o conferință de presă, consilierul județean Dorin Bă­dulescu, co-președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, ca reacție la dezvăluirile din urma anchetei DIICOT de la Direcția Economică a Primăriei. Aici, pro­curorii au destructurat o rețea formată din angajați și șefi ai Direcției, care au șters din sistemul informatic amenzi, taxe și impozite locale pe care le datorau mai multe persoane fizice și juridice, unele dintre acestea fiind rude, fini, cumetri și clienți poltici ai primarului Constantin Boșcodeală și ai altor persoane de decizie din Palatul Comunal, printre acești beneficiari fiind chiar și viceprimarii Marcel Ciolacu și Fănică Bârlă.

   Copreședintele PNL, Dorin Bă­dulescu, a declarat într-o con­ferință de presă, că șterge­rea datoriilor unor persoane fizice sau firme de către funcți­onarii din Primărie este o nedreptate față de contribuabilul de rând, iar pentru neregulile descoperite de anchetatori cei din conducerea Primăriei trebuie răspundă cu funcțiile: „La Primăria Buzău s-a dezvoltat un sistem mafiot și, având în vedere această chestiune, cred că e absolut necesar ca Executivul Primăriei să își prezinte de urgență demisia din funcții. Nu mai pot fi tolerați în funcție atâta timp cât au păstorit un sistem în care noi, ca oameni normali, ne plătim impozitele și alți smecheri nu își achită impozitele“, a spus Bădulescu.

   Acesta a adăugat că persoa­nele „scutite“ de la plata obli­ga­țiilor la bugetul local sunt protejate de „sistemul mafiot PSD“: „Nu au plătit impozite și taxe la Primăria Buzău persoane protejate ale sistemului mafiot PSD. Avem copii, fini, nași, cumetri care nu plătesc impozite. Dar ce, ei nu au tot două mâini și două picioare? Nu muncesc la fel ca mine și ca oricare altul? Este absolut nedrept și e o mare nedreptate pentru marea majoritate a întreprin­zătorilor și a persoanelor fizice. Sunt convins că lucrurile nu se vor opri aici, aștept rezultatele anchetei și aștept și demisiile, pentru că nu poți să nu ai niciun fel de cunoștință în condițiile în care toți de sub tine făceau ce făceau. Este expresia unui sistem pus la punct de 20 de ani în Primăria Buzău, în care nepotismul, marile aranjamente și micile și marile spăgi au funcționat perfect. E clar că nu avem ce să discutăm și singura soluție este să plece acasă“, a mai spus co-președintele PNL Buzău Dorin Bădulescu.